Armata rusă a anunţat marţi că, pentru prima dată, a bombardat 'ţinte teroriste' în Siria datorită unor informaţii oferite de 'reprezentanţi ai opoziţiei' siriene.
'Am creat un grup de coordonare a cărui componenţă nu poate fi făcută publică', a declarat, potrivit AFP, şeful operaţiunilor militare ruse în Siria, generalul Andrei Kartapolov, evocând o 'cooperare strânsă' ce permite unificarea eforturilor armatei loiale preşedintelui Bashar al-Assad şi ale 'forţelor patriotice siriene' care s-au aflat înainte în opoziţie.
Generalul Kartapolov a indicat, citat de Interfax, că, datorită informaţiilor primite de la 'opoziţia' siriană, aviaţia rusă a lovit 24 de obiective ale teroriştilor, între care un punct de comandă, un depozit de muniţii şi alte poziţii întărite ale acestora.
În acelaşi timp, generalul Andrei Kartapolov a precizat că, de la începerea operaţiunilor militare ruse în Siria, aviaţia rusă a efectuat 1.631 de misiuni de luptă şi a bombardat 2.084 de obiective ale infrastructurii militare a teroriştilor.
Rusia, aliat cheie al preşedintelui Bashar al-Assad, a lansat la sfârşitul lunii septembrie o campanie de operaţiuni aeriene în Siria, care vizează, potrivit Moscovei, grupările teroriste, în special Statul Islamic. SUA şi aliaţii lor acuză însă Moscova că intevenţia sa are de fapt ca scop salvarea regimului de la Damasc.AGERPRES
Rusia anunţă că a bombardat ţinte în Siria ca urmare a unor informaţii date de 'opoziţia' siriană
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

100
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
100

690
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
690

725
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
725

995
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
995

1.807
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
1.807

490
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
490

1.196
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.196

1.295
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.295

1.435
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.435

27
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
27

1.079
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.079

457
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
457

1.029
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
1.029
















Comentează