DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Rusia anunţă expulzarea unui diplomat ucrainean

stiri.md
rusia ucraina

Rusia a anunţat luni că a declarat "persona non grata" un diplomat ucrainean drept răspuns la "actele inamicale" ale Kievului, pe fondul tensiunilor cu Occidentul şi al numeroaselor expulzări încrucişate, relatează AFP.

Într-un comunicat, Ministerul rus al Afacerilor Externe a precizat că acest angajat al ambasadei ucrainene trebuie să părăsească teritoriul rus înainte de 30 aprilie, precizând că această măsură este legată de anunţul expulzării, pe 19 aprilie, a unui diplomat rus în post la Kiev, potrivit agerpres.ro.

Autorităţile ucrainene au luat această decizie după expulzarea, cu două zile mai devreme, a unui consul ucrainean la Sankt Petersburg, deţinut pentru scurtă vreme şi acuzat că a încercat să obţină informaţii secrete.

Luni, diplomaţia rusă a avertizat privind "noi măsuri" potenţiale împotriva personalului diplomatic ucrainean dacă Kievul continuă "actele sale ostile" împotriva personalului rusesc în Ucraina.

Această nouă măsură a Moscovei intervine în contextul în care Rusia a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute retragerea trupelor sale care derulau exerciţii în Crimeea anexată şi în proximitatea frontierelor ucrainene.

Această desfăşurare a provocat vii îngrijorări la Kiev şi în capitalele occidentale, care au acuzat Moscova că încurajează o escaladare în jurul zonelor controlate de separatiştii pro-ruşi în Ucraina.

Rusia, la rândul său, a susţinut că aceste exerciţii nu ameninţă pe nimeni şi că sunt un răspuns la manevrele ostile ale NATO în Europa.

Mai multe capitale occidentale au înmulţit în ultimele săptămâni expulzările de diplomaţi ruşi, pe fondul acuzaţiilor de spionaj, de atac cibernetic sau de ingerinţă electorală. De fiecare dată, Moscova a luat măsuri drept represalii şi a expulzat diplomaţi ale ţărilor implicate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.