Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia arată cu degetul: Temuții mercenari ai Companiei militare private Academi luptă în Ucraina

trupe speciale germania

În rândul Forțelor Armate ale Ucrainei nu puțini sunt mercenari ai Companiei militare private (PMC) americane Academi, cunoscută anterior sub numele de Blackwater, scrie pe canalul său de pe rețeaua Telegram jurnalistul Andrei Medvedev, citat de cotidianul Rossiiskaia gazeta.

”În plus, nu este deloc obligatoriu să fie americani”, precizează jurnalistul și amintește că, încă din Irak, ”Academi a cooptat foști militari și polițiști din America de Sud”.

Autorul estimează că, ”în cazul Ucrainei, în PCM au fost recrutați, mai degrabă, chiar ucraineni”, care sunt cetățeni ai diferitelor republici din fosta URSS. Ei ”au fost amestecați” cu ”cetățeni din statele est-europene”, scrie vestidinrusia.ro.

Cu toate acestea, este convins Medvedev, ”operațiunile sunt conduse și planificate de americani, desigur”.

Academi este o Companie militară privată destul de cunoscută în lume. A fost înființată la mijlocul anilor ’90 în Statele Unite, s-a impus ca o firmă cu legături strânse cu CIA și Pentagon. Fondatorii ei au fost ofițerul SEAL, Eric Prince, și de antrenorul de tragere Al Clarck. Potrivit diferite surse, Academi numără, în prezent, 20.000 de luptători, din care 2300 sunt mercenari profesioniști, restul sunt în rezervă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.