Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia, avertisment cutremurător pentru SUA: Când ar putea lansa Coreea de Nord rachete care să lovească Statele Unite

KCNA/Reuters
N korea, racheta

Coreea de Nord va putea să efectueze un atac cu rachete cu rază lungă de acţiune asupra SUA nu mai devreme de doi sau trei ani, a declarat marţi într-un interviu acordat Bloomberg din Moscova directorul Departamentului pentru neproliferare şi control al armamentului din Ministerul de Externe al Rusiei, Mihail Ulianov, potrivit agenţiei de presă TASS.

"Dacă nu vom găsi o soluţie politică", Phenianul "în mod inevitabil" în intervalul de timp menţionat va intra în posesia de rachete balistice intercontinentale, a avertizat înaltul responsabil diplomatic rus, conform Agerpres.

Citește și: Carles Puigdemont denunță o LOVITURĂ DE STAT în Catalonia

"Trebuie să oprim aceste programe acum, iar sancţiunile vor funcţiona doar patru sau cinci ani", a afirmat Ulianov, subliniind că Rusia "nu va recunoaşte niciodată" Coreea de Nord ca "stat nuclear", ceea ce apropie poziţia Moscovei de cea a Washingtonului.

În acelaşi timp, oficialul diplomatic rus a declarat că Phenianul nu a răspuns nici afirmativ, nici negativ la propunerea Moscovei şi a Phenianului privind suspendarea simultană a lansărilor de rachete nord-coreene cu cea a aplicaţiilor militare comune între Coreea de Sud şi SUA.

Washingtonul a respins însă această iniţiativă, afirmând că testele ilegale ale Coreei de Nord nu pot fi echivalate cu exerciţiile legitime efectuate de SUA şi Coreea de Sud.

Pe fondul ameninţării nord-coreene, SUA intenţionează să-şi intensifice presiunea asupra Coreei de Nord prin sancţiuni.

În acest sens, Rusia nu a fost niciodată de acord cu ideea unui embargo total împotriva Coreei de Nord, a declarat miercuri ministrul de externe adjunct rus, Serghei Riabkov, citat de Ria Novosti şi Reuters.

Riabkov a adăugat că tentativele SUA de a rezolva toate problemele prin sancţiuni este extrem de alarmantă şi problema crizei nord-coreene urmează să fie examinată de preşedintele rus Vladimir Putin la întâlnirea cu omologul său american Donald Trump.

Citește și: Marea MIZĂ a vizitei lui Trump la Seul! Declarație explozivă a președintelui SUA: 'Coreea de Sud va cumpăra armament de MILIARDE de dolari'

Nu se ştie clar când va avea loc această întâlnire, a declarat Riabkov, citat de RIA Novosti. Anterior, oficiali ruşi anunţaseră că Putin şi Trump s-ar putea întâlni la Forumul de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC), prevăzut pentru 10-11 noiembrie în oraşul vietnamez Da Nang.

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, declarase mai devreme miercuri că preşedintele Vladimir Putin este pregătit să se întâlnească cu Donald Trump în marja summitului APEC din Vietnam.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.