Rusia blochează accesul la WhatsApp: Kremlinul își creează propria aplicație de mesagerie

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 24-07-2025 20:26

Actualizat: 25-07-2025 01:17

Article thumbnail

Sursă foto: Pinterest

WhatsApp ar putea deveni inaccesibilă în Rusia începând de la 1 septembrie, potrivit unei inițiative susținute de administrația lui Vladimir Putin, conform Le Figaro.

În locul aplicației americane, autoritățile vor impune MAX, un serviciu de mesagerie dezvoltat local, care va fi preinstalat pe toate dispozitivele digitale vândute în țară.

content-image

MAX, o clonă a platformei chineze fără criptare WeChat, este conceput ca element-cheie al ecosistemului digital rusesc. Lansată pentru testare în martie, aplicația permite apeluri video, grupuri de chat, trimiterea de fișiere de până la 4 GB și mesaje vocale. În timp, va include și servicii bancare, documente oficiale și funcții de livrare, asemănător WeChat.

O aplicație fără criptare, dar cu acces total pentru autorități

Spre deosebire de WhatsApp, MAX nu oferă criptare end-to-end, ceea ce înseamnă că autoritățile pot accesa toate mesajele, locația și activitatea utilizatorilor. Datele sunt stocate pe servere aflate în Rusia, ceea ce permite aplicarea strictă a legislației interne. Compania care dezvoltă MAX, VKontakte (echivalentul rusesc al Facebook), este deja controlată de stat.

content-image

„WhatsApp ar trebui să se pregătească să părăsească piața rusă”, a transmis Anton Gorelkin, vicepreședinte al Comitetului pentru politică informațională din Duma, pe Telegram. Potrivit unor surse citate de Meduza, decizia de blocare este „99% sigură”.

O lege care interzice promovarea și utilizarea VPN-urilor a fost adoptată în Rusia, acestea fiind considerate instrumente „extremiste”. Amenzile pot ajunge până la 5.000 de ruble (aproximativ 54 de euro), iar în unele cazuri, folosirea unui VPN pentru a accesa conținut „interzis” va fi tratată drept infracțiune.

Campanie agresivă împotriva WhatsApp

Blocarea WhatsApp face parte dintr-o strategie mai amplă de izolare digitală. Peste 680 de boți activi pe rețeaua VKontakte au postat deja mii de mesaje împotriva WhatsApp, prin promovarea MAX drept o alternativă „sigură”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri