Rusia cere reuniune ONU pentru 'provocarea' de la Bucha

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 03-04-2022

Actualizat: 03-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: haszon.hu

Rusia a solicitat duminică o reuniune a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite pentru a discuta luni despre ceea ce a numit o "provocare a radicalilor ucraineni" în oraşul Bucea, după ce Kievul a acuzat trupele ruse că au ucis civili acolo, transmite Reuters.

"În lumina provocării flagrante a radicalilor ucraineni din Bucea, Rusia a cerut convocarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU", a scris pe Telegram adjunctul ambasadorului Rusiei la ONU, Dmitri Polianski.

Ucraina a acuzat duminică Rusia de "genocid", afirmând că a descoperit cadavrele a 410 civili în regiunea Kiev recent eliberată de sub controlul forţelor ruse, în urma retragerii acestora.

Numai în oraşul Bucea, la nord-vest de Kiev, aproape 300 de persoane au fost înmormântate în gropi comune, conform autorităţilor ucrainene. Biroul ONU pentru Drepturile Omului a transmis că personalul său de pe teren nu a putut încă verifica aceste afirmaţii.

Citește și:

Declarația integrală a Ministerului rus al Apărării despre masacrul din Bucha. Rusia acuză o înscenare de proporții operată de ucraineni

Ucrainenii reclamă un adevărat masacru lângă Kiev: Sute de cadavre, civili și soldați, zac pe străzi (Video)

Ce lasă rușii în urmă: Orașul de lângă Kiev în care aproape 300 de persoane au trebuit înhumate în gropi comune .

Rușii ar fi executat în retragere toți bărbați între 18 și 60 din localitățile de lângă Kiev: Erau mâinile și picioarele legate, împușcați în ceafă (Video) .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri