Rusia dă cărțile pe față: De ce i-a declarat indezirabili pe cei 5 români

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 31-05-2015

Actualizat: 31-05-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Restricţiile privind intrarea în Rusia pentru 5 români, dar și a unor reprezentanţi ai unor ţări din UE, au fost introduse doar ca răspuns la acţiunile Uniunii Europene, a declarat sâmbătă o sursă din conducerea Ministerului rus al Afacerilor Externe, citată de agenţia RIA Novosti, în ediţia rusă online.

Citește și: Rusia lovește dur în România: A declarat indezirabile 5 personalități / DOCUMENT

"Răspunsul la cererile unor ţări europene de a explica de ce tocmai aceste persoane au fost înscrise pe lista celor cărora li s-a refuzat intrarea în Rusia este simplu - acest lucru s-a făcut ca răspuns la o campanie de sancţiuni dezlănţuită împotriva Rusiei de unele state membre ale UE, în frunte cu Germania", a comentat această sursă informaţiile că unele capitale europene au cerut Moscovei explicaţii asupra alcătuirii acestei liste negre.

Citește și: Germania îl refuză ca ambasador pe Emil Hurezeanu?

Documentul transmis anterior de Ministerul rus de Externe reprezentanţei Uniunii Europene la Moscova conţine 89 de nume, inclusiv 20 de actuali şi 10 foşti membri ai Parlamentului European, şefi actuali şi foşti ai serviciilor de informaţii din Marea Britanie şi statele baltice, un număr de comandanţi militari britanici, germani, polonezi şi estoni, precum şi şeful adjunct al companiei de stat din România "Transgaz", aminteşte RIA Novosti.

Lista include 17 reprezentanţi din 27 de ţări ale Uniunii Europene. A cincea parte din listă este ocupată de reprezentanţi ai Poloniei (18 nume), urmaţi de Marea Britanie (9), Suedia, Estonia (8), Germania, Lituania (7), Letonia şi România (5). Lista nu include reprezentanţi ai Austriei, Ungariei, Irlandei, Ciprului, Portugaliei, Slovaciei, Sloveniei, Croaţiei, Luxemburgului şi Maltei, adaugă RIA Novosti.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri