Rusia face mișto de spionii americani și britanici: 'Ne-au dezamăgit pe noi, lumea întreagă, în multe ocazii'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 20-02-2022

Actualizat: 20-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Cristi Șelaru

Evaluările spionilor americani şi britanici privind Ucraina nu sunt de încredere întrucât au făcut atât de multe greşeli grave înainte de invazia Irakului condusă de SUA, a declarat, duminică, primul adjunct al reprezentantului Rusiei la NATO, relatează Reuters.

"Nu avem încredere în serviciile de informaţii americane şi britanice, ne-au dezamăgit pe noi, lumea întreagă, în multe ocazii, este suficient să amintesc de armele de distrugere în masă din Irak", a declarat Dmitri Polianski la canalul Sky.

Polianski a mai spus că nimeni nu ar trebui să-i spună Rusiei unde să desfăşoare exerciţii militare pe teritoriul său, scrie agerpres.ro.

Casa Albă a reiterat sâmbătă că Rusia poate lansa oricând un atac asupra Ucrainei. Preşedintele american Joe Biden are pe agendă duminică să participe la o reuniune a Consiliului naţional de securitate privind criza din Ucraina - un eveniment rar-, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

Citește și: Londra anunță că Rusia invadează Ucraina: 'O invazie este foarte, foarte probabilă şi foarte, foarte iminentă'

Preşedintele Biden a fost informat despre discuţiile de la Conferinţa de securitate de la Munchen dintre liderii occidentali cu privire la criza ucraineană, iar consilierii săi pentru securitate naţională "au reiterat că Rusia poate lansa un atac asupra Ucrainei în orice moment", a adăugat Psaki.

La rândul său, premierul britanic, Boris Johnson, a spus, într-un interviu pentru BBC, referindu-se la invazia rusă, că "toate semnele indică faptul că planul a început deja, într-un anumit sens".

Citește și: Boris Johnson a scăpat secretul: Ce sancțiuni va impune Occidentul, dacă Rusia atacă Ucraina .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri