Aviaţia siriană a intensificat raidurile împotriva unor obiective puternice ale grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în ultimele 48 de ore, într-un moment în care aliatul său rus insistă pe lângă Occident pentru crearea unei largi coaliţii care să includă regimul sirian, relatează AFP.
Potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), avioanele de vânătoare au efectuat vineri 25 de atacuri asupra oraşului Palmira (centru), unde SI deţine controlul din 21 mai.
'Ei au atacat mai multe puncte din oraş, făcând opt morţi în rândul civililor şi un mare număr în rândul jihadiştilor', potrivit acestei organizaţii cu baza în Anglia şi care dispune de un mare reţea de surse în Siria. Directorul Rami Abdel Rahmane a precizat că majoritatea civililor au părăsit Palmira.
În ajun, aviaţia regimului sirian a lovit în cel puţin zece rânduri Raqa şi împrejurimile, fief al SI, făcând cel puţin 18 morţi în rândul civililor şi al jihadiştilor.
Rusia s-a declarat pregătită vineri să examineze trimiterea de trupe în Siria dacă preşedintele sirian Bashar al-Assad i-ar adresa o astfel de cerere, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, subliniind caracterul ipotetic al unei astfel de situaţii. AGERPRES
Rusia își face decisiv simțită prezența în Siria. Aviația lui Bashar atacă dur pozițiile SI
Explorează subiectul
Articole Similare

701
Netanyahu intervine dur: NU am acceptat niciun plan de pace în discuțiile cu Trump! Armata israeliană rămâne în Gaza
701

71
Cine va controla Ferrari? O bătălie de familie pentru o avere uriașă zguduie Europa
71

859
Nicușor Dan salută 'efortul semnificativ' al lui Donald Trump pentru pace în Gaza: 'O oportunitate reală de a încheia războiul'
859

2.038
Europa prinsă în capcana gazului - Importurile din Rusia au explodat
2.038

831
De la Zidul Berlinului la Zidul Dronelor: UE vrea un plan militar amplu pentru a bloca atacurile hibride lansate de Rusia / Cum o să fie implementat și care este miza?
831

58
Hamas analizează planul de pace propus de Trump
58

67
Majorarea cererii pe piața grâului - Preţurile de export pentru grâul rusesc au crescut pentru a doua săptămână consecutiv
67

69
În Calcutta, inteligenţa artificială este pusă în slujba sacralităţii, pentru a o celebra pe zeiţa Durga
69

106
Zelenski propune un scut comun NATO-Ucraina care ar putea schimba echilibrul forțelor
106

2.283
Val de percheziții la Chișinău, la două zile după alegeri: ce legătură are ancheta cu banii de campanie
2.283

146
Columbia a oprit achizițiile de armament din Israel și SUA - A fost prezentată prima armă de asalt de producție internă
146

210
Talibanii au întrerupt complet comunicațiile în Afganistan - Piețele au fost închise iar zborurile anulate
210

73
Acord cu Teheranul - SUA expulzează 100 de iranieni
73
Comentează