Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia, Iranul şi Turcia vor un 'congres al dialogului naţional' sirian la Soci la sfârşitul lui ianuarie

rusia turcia

Rusia, Turcia şi Iranul au propus vineri, la finalul negocierilor de la Astana, o reuniune a regimului sirian şi rebelilor, la sfârşitul lui ianuarie, în staţiunea balneară rusă Soci, în vederea unei avansări către o soluţie politică, relatează AFP.

La o săptămână după eşecul reuniunii de la Geneva, cea de a opta rundă a acestor negocieri organizate în capitala kazahă de Moscova, Teheran - aliatele lui Bashar al-Assad - şi Ankara - susţinătoarea rebelilor - i-a permis Rusiei să-şi relanseze propunerea unui ”congres al dialogului naţional” sirian la Soci.

Ea nu a răspuns însă tuturor problemelor care au împiedicat organizarea acestei reuniuni propuse încă de la sfârşitul lui octombrie, la finalul precedentei runde de negocieri de la Astana, mai ales pe cea cu privire la prezenţa kurzilor, considerată inacceptabilă de Ankara.

Alcătuirea forţelor invitate nu au fost dezvăluite.

”Ţările garante îşi confirmă intenţia de a coopera în scopul întrunirii Congresului dialogului naţional sirian la Soci, pe 29 şi 30 ianuarie 2018, cu participarea întregii societăţi siriene”, au anunţat delegaţiile rusă, turcă şi iraniană într-un comunicat comun, anunță News.ro.

După şase ani de război, soldat cu peste 340.000 de morţi şi milioane de strămutaţi şi refugiaţi, puterea preşedintelui sirian Bashar al-Assad, susţinut de armata rusă, se află în avantaj pe teren, însă perspectiva unei soluţii politice rămâne un punct mort.

Damascul este pregătit să accepte alegeri sub supervizarea ONU, însă negocierile sunt blocate pe tema sorţii lui al-Assad, regimul refuzând să evoce eventualitatea plecării lui de la putere, reclamată de opoziţie.

În contextul în care procesul de la Geneva nu avansează, Moscova speră să capitalizeze pe tema progreselor concrete de la Astana, care au permis reunirea regimului şi rebelilor - cu scopul de a discuta chestiuni militare - în vederea relansării dialogului politic.

ONU TRIMITE LA GENEVA

Înainte de congresul de la Soci, Rusia, Turcia şi Iranul intenţionează să organizeze în oraşul din sudul rus o reuniune pregătitoare, pe 19 şi 20 ianuarie, au anunţat ele în comunicatul lor comun.

Într-un comunicat separat, emisarul ONU pentru Siria Staffan de Mistura, prezent la Astana, a insistat asupra faptului că ”orice iniţiativă politică (ar trebui) să contribuie la procesul politic sub egida ONU, la Geneva, şi să-l susţină”.

El a amintit intenţia de a organiza noi negocieri la Geneva, în ianuarie, concentrate asupra redactării unei noi Constituţii şi organizării unor alegeri.

El a subliniat, joi, la Moscova, asupra perspectivei soluţionării politice în negocierile de la Geneva, şi a insistat asupra faptului că negocierile de la Astana ar trebui să se concentreze asupra zonelor de dezescaladare create în precedentele reuniuni şi a unor probleme legate de prioznieri şi deminarea fostelor zone de luptă.

Rolul pe care ONU îl poate juca în continuare în soluţionarea conflictului sirian pare compromis, în timp ce Rusia pare un actor de neoprit.

Aceste negocieri s-au desfăşurat la mai bine de o săptămână după ce Vladimir Putin a anunţat retragerea unei părţi a trupelor ruse desfăşurate în Siria, unde a fost anunţară ”eliberarea totală” a teritoriului de sub controlul organizaţiei jihadiste Statul Islamic (SI).

Armata siriană a înregistrat victorii decisive în ultimii doi ani, recucerind cu ajutorul neclintit al aviaţiei ruse cetatea antică Palmira de la jihadiştii SI, spărgând asediul de la Deir Ezzor, în est, şi dându-i afară pe rebeli din bastionul lor de la Alep, în nord.

Mii de oameni s-au adunat joi pe stăzile din Alep, pentru a sărbători un an de la recucerirea oraşului de către forţele guvernamentale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.