Rusia își intensifică operațiunile militare și secrete în zona Republicii Moldova: Ucrainenii anunță izbucnirea iminentă a unui nou război

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 10-12-2025 21:05

Actualizat: 10-12-2025 22:56

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Rusia își extinde activitățile militare și clandestine în Transnistria, acțiuni care vizează atât destabilizarea Republicii Moldova, cât și creșterea presiunii asupra Ucrainei, notează surse din cadrul Serviciului de Informații Militare al Ucrainei (HUR), citate de Kyiv Post.

Conform informațiilor obținute de HUR, autoritățile din așa-numita Republică Moldovenească Nistreană au intensificat recrutarea rezerviștilor și au început scoaterea armelor din depozite. În paralel, în regiune au fost create centre pentru producția de drone.

Serviciile ucrainene susțin că aceste măsuri se înscriu într-un plan mai amplu al Kremlinului de a-și extinde influența militară în Transnistria și de a spori riscul unor acțiuni ostile la granița sudică a Ucrainei, inclusiv posibilitatea infiltrării unor grupuri de sabotaj.

Agenți ruși în Transnistria: „Scopul este agravarea situației”

O sursă din zona de informații, vorbind sub protecția anonimatului, afirmă că Moscova ar trimite în regiune agenți ai serviciilor speciale cu misiuni specifice. Se vrea amplificarea tensiunilor, manipularea opiniei publice prin operațiuni de informare și organizarea de provocări și acte de sabotaj menite să destabilizeze situația.

Întreruperea furnizării de gaze de către Gazprom la începutul lui 2025 a adus Transnistria în pragul unui colaps energetic. Regiunea a fost salvată doar datorită deciziei Chișinăului de a permite Moldovagaz să asigure alimentarea enclavei.

HUR consideră că Kremlinul încearcă acum să recâștige controlul asupra aprovizionării cu gaz, reactivând dependența Tiraspolului de livrările gratuite din Rusia.

Potrivit serviciilor ucrainene, această strategie include și pregătirea terenului pentru „alegerile prezidențiale” programate în 2026 în regiunea separatistă, unde Moscova urmărește să întărească imaginea liderilor pro-ruși.

Kremlinul urmărește consolidarea contingentului militar

HUR avertizează că Rusia ar încerca să-și suplimenteze discret prezența militară din Transnistria, astfel încât aceasta să poată fi activată rapid dacă situația regională o va cere.

Obiectivul final ar fi pregătirea unei infrastructuri care să permită o eventuală escaladare militară.

Transnistria rămâne una dintre cele mai longevive regiuni separatiste din spațiul post-sovietic. După conflictul din 1991–1992, Rusia și-a menținut trupele în zonă, deși la summitul OSCE de la Istanbul, în 1999, Moscova s-a angajat să le retragă până în 2002.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri