Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia pierde o piață imensă - Cel mai important client de armament rusesc caută să-și diversifce oferta

defenseforces.com
su-57, rusia, avion,Suhoi

India se orientează către firmele locale şi către ţările din Europa de Est pentru echipamente militare şi muniţie, în condiţiile în care cel mai mare cumpărător de arme ruseşti din lume caută furnizori alternativi, scrie Reuters, citat de Ziarul Financiar.

New Delhi vorbeşte de mult timp despre diversificarea furnizorilor pentru uriaşele sale forţe armate şi chiar despre fabricarea mai multor echipamente acasă, obiective care au căpătat o nouă urgenţă de la invazia Rusiei, au declarat doi oficiali guvernamentali şi o sursă din domeniul apărării.

India a identificat echipamente de apărare în valoare de 25,15 miliarde de rupii (324 de milioane de dolari) pe care doreşte ca firmele naţionale să le fabrice în acest an şi să evite să le cumpere din străinătate, potrivit unei platforme online pe care Ministerul Apărării îşi listează nevoile.

„Ordinea mondială actuală şi scenariul geopolitic, care este foarte, foarte turbulent, ne-a învăţat şi pe noi o lecţie”, a declarat în această lună mareşalul Vibhas Pande, care conduce operaţiunile de întreţinere pentru Forţele Aeriene Indiene.

Americanii ridică miza - Umbrela de securitate a SUA se ridică desupra Suediei și Finlandei în timpul procesului de aderare la NATO

„Dacă dorim să oferim certitudine şi stabilitate... singura opţiune este să avem un mecanism de lanţ de aprovizionare complet autonom sau autosuficient stabilit în interiorul ţării”, a declarat Pande producătorilor din domeniul apărării din New Delhi.

Cu toate acestea, el nu a menţionat în mod specific conflictul din Ucraina, pe care Moscova îl numeşte o „operaţiune militară specială”.

Forţele aeriene indiene sunt în căutare de echipamente, cum ar fi capsulele de ejecţie pentru avioanele de vânătoare Sukhoi de concepţie rusească şi elicele pentru avioanele de transport Antonov fabricate în Ucraina, se arată într-un alt document.

În termen de trei ani, a declarat Pande, forţele aeriene au ca obiectiv să se aprovizioneze cu toate anvelopele şi bateriile pentru flotele de avioane critice de la firme naţionale precum MRF.

India urmăreşte să producă acasă până la jumătate din echipamentele sale de apărare, a declarat un oficial guvernamental de rang înalt, sub rezerva anonimatului.

Ministerul Apărării nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii cu privire la dependenţa Indiei de Moscova pentru echipamente militare şi dacă războiul din Ucraina şi progresul lent al Rusiei au fost motive de îngrijorare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.