DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Rusia recunoaște că Transnistria e parte a Moldovei

transnistria

Dezamăgire maximă la Moscova după alegerile de duminică din Republica Moldova.

Modest Kolerov, fosta mână dreaptă a preşedintelui rus Vladimir Putin, în calitate de şef al administraţiei prezidenţiale de la Kremlin, revenit în domeniul său de bază, cel al analizei politice, îi acuză de trădare pe moldovenii finanţaţi de Moscova pentru a atrage Chişinăul în sfera de influenţă a Uniunii Vamale.

În opinia sa, pot fi considerate eşecuri toate „încercările Federaţiei Ruse de a umple locul gol din politica Republicii Moldova”. În ce calitate însă face asta Kremlinul într-o ţară independentă, „analistul” uită să menţioneze. Cert este că de aici şi până la acuzaţiile de trădare, pe care Kolerov le şi face, nu mai este decât un pas: „Aceste forţe politice nu o dată „au trădat alegătorii săi, Rusia şi prietenii de la Moscova”. Cine sunt forţele politice despre care vorbeşte fostul apropiat al lui Putin? Din frazele următoare reiese că e vorba de toţi cei care pretind că Moscova e noua Mecca a politicii mondiale, deci PSRM, „defunctul” Usatîi, respectiv separatiştii transnistreni, relatează evzmd.md

Cu tristeţe, „expertul” rus are o revelaţie, aceea că. indiferent de ce coaliţie va fi formată la guvernare în R. Moldova, Acordul de Asociere cu UE nu va fi denunţat. De aici, tristeţea sa se amplifică şi trece pe celălalt mal al Nistrului: „Acordul de Asociere cu UE nu este contestat nici măcar de Transnistria. Mai mult, Transnistria este implicată în această asociere şi acum a acceptat practic toate condiţiile acestui Acord. În aşa mod, Transnistria a devenit oficial, din punct de vedere politic şi economic, parte a R. Moldova şi împreună cu aceasta a renunţat la propria suveranitate în favoarea Uniunii Europene”, a declarat expertul.

Toate aceste mostre de „genialitate” în analiza politică de tip rusesc, fac parte dintr-un material dedicat de agenţia de stat Ria Novosti alegerilor din Republica Moldova, publicat după configurarea înfrângerii forţelor pro-Kremlin din Moldova.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.