Preşedintele Vladimir Putin a discutat despre posibilele noi sancţiuni ale Statelor Unite împotriva Rusiei vineri cu Consiliul rus de Securitate, a anunţat agenţia de presă TASS preluată de Reuters, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, conform Agerpres.
Departamentul de Stat american a anunţat miercuri o nouă rundă de sancţiuni vizând Rusia, provocând prăbuşirea rublei la minimul ultimilor doi ani şi declanşând o vânzare de valută extinsă, pe fondul temerilor că Rusia rămâne blocată într-o spirală a sancţiunilor care nu se mai termină.
Un proiect de lege introdus săptămâna trecută de senatori republicani şi democraţi anunţă noile sancţiuni ce vizează limitarea operaţiunilor mai multor bănci ruse controlate de stat în Statele Unite şi restricţii privind utilizarea dolarului de către ele.
Putin şi membrii Consiliului rus de Securitate au considerat că ultima rundă de sancţiuni este "absolut ilegală" în conformitate cu legislaţia internaţională, a declarat Peskov.
Joi, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a avertizat că Rusia va elabora "măsuri de retorsiune" la noile sancţiuni anunţate de Washington împotriva Moscovei în legătură cu atacul cu agent neurotoxic Noviciok în Marea Britanie, vizându-l pe fostul agent secret rus Serghei Skripal.
Miercuri, publicaţia rusă Kommersant a dezvăluit ceea ce a numit a fi un proiect de sancţiuni americane care ar cere, între altele, o anchetă asupra presupusei averi personale a preşedintelui rus Vladimir Putin şi ar interzice cetăţenilor americani să cumpere obligaţiuni suverane ruse. Potrivit Kommersant, proiectul ar viza de asemenea importante bănci publice ruse ca Sberbank, VTB şi Gazprombank, dar şi sectorul hidrocarburilor, esenţial pentru economia Rusiei, amintesc TASS şi France Presse.
Rusia se așteaptă la noi sancțiuni din partea SUA
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

1.046
Trump pare că s-a răzgânit: nu mai doreşte alte atacuri asupra obiectivelor energetice din Iran
1.046

931
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucraina a atacat Moscova cu drone pentru a patra zi consecutiv
931

927
VIDEO Un robot chelner "a înnebunit" la serviciu: A început să spargă farfurii și a dansat haotic în mijlocul restaurantului
927

67
UE: Israelul "trebuie să înceteze" operaţiunile sale din Liban
67

839
Europenii sunt tot mai cautați pentru a deveni spioni de ocazie. Serviciile de informații îi recrutează ușor dacă le oferă bani
839

64
Qatarul expulzează diplomați iranieni după atacul asupra celei mai mari instalații de gaze naturale din ţară
64

1.193
Un plasture de dimensiunea unei monede ar putea revoluționa medicina: Schimbă modul în care ne facem analizele
1.193

1.848
Germania își schimbă poziția și avertizează: escaladarea din Orientul Mijlociu poate declanșa o criză globală. Care este marea temere
1.848

1.205
Scenariul unui incident nuclear în Orientul Mijlociu, demontat de Cristian Diaconescu: "Cine ar folosi primul arma nucleară ar fi izolat instantaneu"
1.205

430
Ecoul războiului din Iran zguduie calculele pentru 2026: Fed ține dobânda pe loc, în vreme ce inflația urcă
430

674
Blocaj cu miză globală: NATO caută "cel mai bun mod" pentru a redeschide strâmtoarea Ormuz
674

69
Lumea intră într-o nouă eră a războiului dominată de inteligență artificială - Avertismentul lui Volodimir Zelenski
69

59
Rusia și Iran sunt 'frați în ură' - Zelenski explică britanicilor gravitatea situației privind tehnologia dronelor Shahed dezvoltată de cele două țări
59
















Comentează