Moscova se aşteaptă ca după loviturile aeriene asupra Siriei, SUA să încerce să-şi intensifice dialogul cu Rusia asupra stabilităţii strategice, a declarat duminică Vladimir Ermakov, directorul Departamentului pentru neproliferare şi controlul armamelor din cadrul Ministerului de Externe rus, citat de agenţia de presă Interfax în pagina sa electronică, informează agerpres.ro.
"Există toate motivele să credem că după loviturile împotriva Siriei, americanii cu mai mare zel se vor angaja într-un dialog strategic", a declarat Vladimir Ermakov, într-un discurs la adunarea Consiliului pentru politică externă şi de apărare, un think tank de la Moscova.
"Nu poţi spune că americanii s-au închis complet, că nu demonstrează dorinţa de a duce un dialog strategic; cu siguranţă nu se poate spune că totul este complet închis, totul este rău; în administraţia SUA există persoane concrete cu care se poate vorbi", a afirmat diplomatul rus.
Potrivit responsabilului diplomatic rus, acest dialog "este poate mai puţin vizibil, mai puţin clar, uneori, absolut imprevizibil, dar se desfăşoară pe o bază zilnică", conform Interfax.
Comentând atacurile americane asupra Siriei, diplomatul a subliniat că "una din puterile mondiale importante a aplicat o lovitură masivă cu rachete asupra unui alt stat, fără autorizare din partea Consiliului de Securitate al ONU, contrar propriei legislaţii, după un pretext imaginar".
SUA împreună cu Franţa şi Marea Britanie au efectuat în noaptea de vineri spre sâmbătă tiruri ţintite cu rachete împotriva mai multor obiective în Siria, care se presupune că ar avea legătură cu armele chimice pe care regimul sirian este acuzat că le-a folosit împotriva civililor din Douma (Ghouta orientală) cu o săptămână în urmă.
Rusia se aşteaptă ca SUA să-şi intensifice dialogul după loviturile asupra Siriei
București
9°C
Articole Similare

749
PSD lansează atacuri în rafală: Oprea acuză măsuri greșite în economie, Grindeanu avertizează că „stabilitatea” nu e suficientă
749

1.661
VIDEO Miruță îl desființează pe Călin Georgescu: „Induce frică fără dovezi. E iresponsabil”
1.661

2.402
Un vicepreședinte PSD dă semnalul renunțării la „politica lui Bolojan”: „Responsabilitatea nu înseamnă să susţii o guvernare proastă”
2.402

6.999
„Mă tem de o piruetă pe care o va face Nicuşor Dan similară cu pirueta pe care a făcut-o Iohannis”, avertizează expertul Dumitru Borţun
6.999

3.537
Antonescu demolează coaliția: „Nu merge”. Atac direct la Bolojan și USR, în timp ce PSD amenință cu ruperea `jocului`
3.537

4.367
Grindeanu zguduie coaliția: Actuala formulă de guvernare nu mai poate continua - anticipatele, scenariu pe masă
4.367

1.153
Miruță acuză PSD de preluarea inițiativelor USR: „Copia nu va fi niciodată mai bună decât originalul”
1.153

2.563
VIDEO Grindeanu îi dă replică lui Ciucu: „Pe mine nu m-aţi auzit să dau lecţii celor de la PNL. Să ne lase în pace”
2.563

3.540
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.540

12.222
Sondaj CURS martie 2026 - AUR și PNL, în scădere. Românii sunt tot mai pesimiști
12.222

1.209
VIDEO Sorin Grindeanu pune presiune pentru reducerea prețului la carburanți: Unora le place!
1.209

4.417
VIDEO PSD zguduie coaliția, iar ieșirea de la guvernare devine scenariu real. Grindeanu: Nu a fost nici măcar unul care să spună „Dom’le, hai să rămânem așa cum suntem acum”
4.417

2.960
VIDEO Sorin Grindeanu, dezlănțuit la discuțiile cu regionala Brăila: Guvernezi pentru oameni, nu pentru un tabel de Excel care arată ca un dosar de insolvență
2.960
















Comentează