Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rușii au distrus clădirea administrației regionale din Mykolaiv: cel puțin 11 oameni sunt prinși sub dărâmături/ Video

O rachetă rusească a lovit marți clădirea administrației regionale din orașul portuar Mykolaiv din sudul Ucrainei, prinzând 11 persoane sub dărâmături, a declarat guvernatorul local Vitaliy Kim.

Imaginile arată o gaură mare în partea laterală a clădirii.

Martori citați de Reuters au spus că au văzut ambulanțe și mașini de pompieri care se îndreptau încolo, iar zona a fost izolată de autoritățile ucrainene.

„Au distrus jumătate din clădire, au intrat în biroul meu. Cei mai mulți oameni au scăpat în mod miraculos, opt civili se află acum sub dărâmături și sperăm că vor fi scoși", a spus Kim.

Forțele rusești au atacat porturile sudice ale Ucrainei, inclusiv Kherson, Odesa, Mykolaiv și Mariupol, în încercarea de a izola Ucraina de Marea Neagră și de a stabili un coridor terestru dinspre Rusia spre Crimeea, peninsula pe care Rusia a confiscat-o în 2014.

Rusia numește acțiunile sale din Ucraina o „operațiune militară specială" pentru a dezarma țara vecină.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.