Ministerul Apărării britanic a afirmat că rachete de croazieră aer-sol ruse au lovit duminică infrastructura feroviară din capitala ucraineană Kiev, transmite Reuters.
Confruntări intense continuau în oraşul Severodoneţk, iar forţele ruse înaintează spre Sloviansk, a scris ministerul într-o postare pe Twitter, informează Agerpres.
Preşedintele Vladimir Putin a avertizat că armata rusă va lovi noi ţinte în Ucraina dacă ţările occidentale îi livrează Kievului rachete cu rază mai lungă de acţiune.
Oficialităţi ucrainene au precizat că în Severodoneţk, principalul front din estul Ucrainei, unde recent Rusia şi-a concentrat forţele, un contraatac a condus la recucerirea a jumătate din oraş.
Potrivit AFP, Londra a anunţat luni că va furniza Ucrainei lansatoare de rachete cu o rază de acţiune de 80 de kilometri pentru a face faţă ofensivei ruse.
Un comunicat al Ministerului Apărării britanic arată că aceste sisteme de lansatoare de rachete multiple (M270 MLRS) vor permite ''creşterea semnificativă a capacităţilor forţelor ucrainene''.
Decizia a fost luată în ''strânsă coordonare'' cu Statele Unite, care au anunţat săptămâna trecută furnizarea de sisteme Himars, cu o rază de acţiune de 80 de kilometri, ceea ce înseamnă lansatoare de rachete multiple montate pe blindate uşoare.
Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.
Rușii au reluat atacurile în zona Kiev: rachete care au lovit infrastructura feroviară/ Marea Britanie
Explorează subiectul
Articole Similare

1.096
Un important furnizor de arme pentru Ucraina anunță că și-a epuizat rezervele: 'Am oferit tot ce aveam'/ Se face un apel de urgență
1.096

1.586
VIDEO Show neașteptat la Consiliul Păcii. Cum s-au distrat Javier Milei și Viktor Orban: 'Dacă continuăm așa, ne vor despărți'
1.586

61
Ministrul polonez al Apărării a cerut Franţei, Italiei şi Spaniei să suplimenteze cheltuielile pentru înarmare
61

1.372
Cum a reacționat Donald Trump la vestea arestării fostului prinţ Andrew: 'Este foarte trist pentru mine'
1.372

1.244
Un aliat controversat al Rusiei urma să participe la reuniunea Consiliului pentru Pace, dar nu a putut obține vizele
1.244

905
Marea dilemă a lui Donald Trump în privința Iranului
905

469
România, țara cu cele mai periculoase drumuri din UE: Imaginea dură prezentată de The Guardian
469

385
Serviciile secrete europene avertizează: Rusia nu vrea să încheie războiul în 2026
385

1.709
Semn de slăbiciune la Kremlin: Vladimir Putin pregătește noi mobilizări forțate după ce Rusia a rămas fără voluntari (ISW)
1.709

1.616
După ultimatumul lui Donald Trump, Netanyahu ameninţă Iranul cu o ripostă 'pe care nici nu şi-o pot imagina' în cazul unui atac asupra Israelului
1.616

820
Grupări de infractori români și albanezi, vedete din nou în presa din UK: Evită controalele la frontiere și dau spargeri în locuințe
820

2.870
FOTO Răsturnare de situație în dosarul Epstein: Fratele Regelui Charles, eliberat după câteva ore de audieri
2.870

62
Ministrul francez de Externe: Comisia Europeană nu ar fi trebuit să fie reprezentată la 'Consiliul pentru Pace'
62

















Comentează