Rușii i-au dus pe comandanţii batalionului Azov capturaţi la Mariupol într-o închisoare din Moscova

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 20-06-2022

Actualizat: 20-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto: BBC

Mai mulţi comandanţi ai batalionului ucrainean Azov care au fost luaţi prizonieri la Mariupol au fost transferaţi în închisoarea Lefortovo din Moscova, a declarat duminică agenţiei TASS o sursă judiciară rusă.

Nu au fost dezvăluite numele acestor comandanţi, dar conform unor relatări anterioare Sviatoslav Palamar (zis şi Kalina), unul dintre comandanţii secunzi ai batalionului Azov, şi Serghei Volinski (zis şi Volina), comandant al Brigăzii 36 a armatei ucrainene, fuseseră transferaţi în Rusia pentru a fi investigaţi.

Peste o mie de militari ucraineni care s-au predat la Mariupol au fost transferaţi pentru investigaţii în Rusia, dintre care circa o sută luaţi prizonieri la combinatul Azovstal ar putea fi în centre de detenţie din Moscova, potrivit surselor ruseşti.

Conform Ministerului rus al Apărării, în total 2.439 de soldaţi şi ofiţeri ucraineni, majoritatea membri ai batalionului de extremă-dreapta Azov, s-au predat la Mariupol după ce trupele ucrainene au încetat pe 16 mai să opună rezistenţă la Azovstal.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri