Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-a aflat ce le-a cerut Cătălin Predoiu șefilor Jandarmeriei după ce i-a băgat în ședință fulger

Inquam Photos / Octav Ganea
Catalin Predoiu

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut, vineri, o şedinţă operativă cu şefii Jandarmeriei Române, cărora le-a cerut mai multă transparenţă în spaţiul public, astfel încât să fie asigurată „înţelegerea şi sprijinul comunităţii şi pentru a elimina din start posibile interpretări şi abordări negative”.

Astfel, Cătălin Predoiu, împreună cu secretarul de stat pentru ordine şi siguranţă publică, chestor general de poliţie Bogdan Despescu, a avut vineri o şedinţă operativă cu conducerea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR), arată comunicatul de presă al MAI.

Cu această ocazie, au fost trecute în revistă principalele obiective şi misiuni ale IGJR pentru perioada următoare.

În context, ministrul Cătălin Predoiu a solicitat o abordare profesionistă şi transparentă prin explicarea în spaţiul public a activităţilor desfăşurate de efectivele de jandarmi şi a atribuţiilor legale, pentru a asigura înţelegerea şi sprijinul comunităţii şi pentru a elimina din start posibile interpretări şi abordări negative.

Totodată, ministrul Afacerilor Interne a dat asigurări că va sprijini toate demersurile Jandarmeriei Române care se încadrează în normele legale şi vizează îmbunătăţirea serviciului oferit cetăţenilor şi modul de îndeplinire a misiunilor, mai indică sursa citată.

În cadrul discuţiilor purtate, a fost subliniată importanţa respectării valorilor şi eticii profesionale în toate interacţiunile pe care jandarmii le au în spaţiul public atât în timpul serviciului, cât şi în timpul liber.

Ministrul Cătălin Predoiu şi-a exprimat aprecierea faţă de activitatea desfăşurată de structurile de jandarmi şi a insistat pe intensificarea eforturilor pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor cu ocazia desfăşurării unei evenimente publice de amploare.

La şedinţa operativă de vineri a fost abordată şi problema deficitului de personal, fiind purtate discuţii despre mecanismele instituţionale pe care trebuie să le dezvolte Jandarmeria Română pentru a asigura îndeplinirea în bune condiţii a tuturor atribuţiilor, conform sursei menţionate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.