DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

S-a publicat al doilea număr din septembrie al Tribunei - cea mai importantă revistă de cultură din România

Tribuna
tribuna 16.09.2021

A apărut numărul 457/16 septembrie 2021 al Revistei de cultură Tribuna, instituție aflată în subordinea Consiliului județean Cluj, cu o tradiție istorică de peste 135 de ani, condusă de filosoful dr. Mircea Arman, manager și redactor-șef, singura revistă de cultură din România care are distribuție națională și internațională.

Ca de fiecare dată, Tribuna impresionează prin bogăția tematică, diversitatea rubricilor și nu în ultimul rând grafica spectaculoasă, revista din 16 septembrie fiind ilustrată de Rodica von Keyserling, artist plastic de origine română care trăiește și muncește în Germania de peste 50 de ani și care în România a studiat pictura cu Sabin Bălașa, continuându-și apoi studiile în Austria și Germania.

În deschiderea numărului, Editorialul semnat de Mircea Arman continuă, cu episodul al treilea, seria intitulată „Noțiunile de Bine, Suflet și Adevăr în imaginativul platonician”, filosoful dezvăluindu-ne astfel un capitol din noua sa carte aflată în lucru, „Imaginativ și adevăr”. În rubrica filosofia, Viorel Igna semnează textul „Giordano Bruno și tradiția ermetică” - o continuare a analizei începută în numărul precedent, în timp ce paginile următoare sunt rezervate eseului și sunt semnate de Nicolae Iuga și Iulian Cătălui.

Se remarcă de asemenea în acest număr comentarile scriitorilor Adrian Lesenciuc și Elena Vieru, primul având sub lupă ediția îngrijită de monahul Alexie Cojocaru de la Mănăstirea Putna, „Serbarea de la Putna 1871. Publicistică, documente, amintiri”, iar în cel de-al doilea caz fiind vorba despre o pledoarie pentru păstrarea limbii noastre culte, „Cine să apere limba română?”. Vasile Zecheru în rubrica esoterism inițiază o serie de articole care vor fi reunite sub titlul „Colecția Arta regală”; în religia se publică prima parte a textului intitulat „Liturghie și apofatism” de Nicolae Turcan, iar Ani Bradea la social urmărește povestea emigrării scriitoarei de origine română Carmen Francesca Banciu și a romanului său tradus în limba română „O țară plină de eroi”. Rubrica de traduceri găzduiește poezie italiană contemporană de Elvio Ceci, în traducerea Claudiei Albu-Gelli, în timp ce textul de la plastica este tradus din limba germană de Tünde Lassel. Semnează în alte rubrici ale Tribunei din 16 septembrie Andrei Marga, Mircea Moț, Radu Bagdasar, Emilia Cernăianu și alții.

Ca de obicei, noul număr al Revistei de cultură Tribuna, 457 - aferent perioadei cuprinse între 16 și 30 septembrie 2021, poate fi achiziționat de la punctele pentru difuzarea presei din întreaga țară.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.