Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-a reluat circulaţia după accidentul în lanţ de pe centura municipiului Focşani; două persoane au murit

accident

Circulaţia a fost reluată sâmbătă pe centura municipiului Focşani, după accidentul în lanţ în care au fost implicate patru autoturisme, soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor patru, dintre care două sunt în stare gravă, potrivit Agerpres.

"Circulaţia pe centura municipiului Focşani a fost reluată în urma accidentului în care au fost implicate patru autoturisme, soldat cu decesul a două dintre victime. Două persoane au fost rănite uşor, iar alte două victime sunt în stare gravă", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Cătălina Murariu.

Trei dintre victime au rămas încarcerate în urma accidentului, astfel că a fost nevoie de intervenţia a patru echipaje de la Detaşamentul de Pompieri Focşani, precum şi a mai multor ambulanţe care au acordat primul ajutor victimelor.

Potrivit Poliţiei, accidentul s-ar fi produs pe fondul neatenţiei la volan, una dintre maşinile implicate fiind proiectată pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu alte două autovehicule.

"Conducătorul unui autoturism care se deplasa pe banda de lângă acostament a prins acostamentul la trecerea pe lângă un microbuz care circula pe banda de lângă axul drumului, după care a intrat în coliziune faţă - spate cu un autovehicul cu remorcă. Acesta a fost proiectat pe contrasens şi a intrat în coliziune cu alte două autovehicule", a precizat IPJ Vrancea.

Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.