Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-a terminat cu joaca: Miniștrii au un COD de conduită

gov.ro
guvern

Executivul a adoptat, miercuri, un memorandum privind Codul de conduită al membrilor Guvernului, care prevede, printre altele, că aceștia trebuie să respecte statul de drept, să aibă o ținută decentă, să nu jignească și să nu folosească imaginea și bunurile Guvernului în scop personal, potrivit Mediafax.

„Transformările continue prin care trece societatea se reflectă în schimbările produse la nivelul actului de management, situație care aduce cu sine noi provocări în materie de etică și generează necesitatea codificării sau a armonizării normelor etice și de conduită. Integritatea în exercitarea demnităților publice constituie condiția fundamentală pentru ca guvernele să ofere un cadru de încredere eficient pentru viața economică și socială a cetățenilor lor. Mecanismele de promovare a normelor de conduită sunt percepute ca fiind componente de bază ale societății. În acest sens, aprobarea unor norme de conduită și etică are ca efect imediat creșterea încrederii în actul de guvernare iar pe termen lung contribuie la realizarea obiectivelor de creștere economică sănătoasă, ca mijloc de creștere a nivelului de trai, obiectiv pe care orice guvern îl urmărește.Asigurarea unei bune guvernanțe se reflectă și în respectarea cu bună-credință a unor reguli asumate de persoanele care îndeplinesc demnități publice alese sau numite”, se arată în memorandumul privind adoptarea Codului de conduită al membrilor Guvernului României.

Executivul precizează, în expunerea de motive a memorandumului, că elaborarea Codului de conduită pornește de la premisa identificării standardelor minime obligatorii și a principiilor de conduită în baza cărora membrii Guvernului își îndeplinesc mandatul de demnitate publică primit prin votul de încredere al Parlamentului, pe baza programului de guvernare aprobat, în vederea exercitării conducerii generale a administrației publice.

„Enunțând principiile de la care pornește normarea conduitei etice a membrilor Guvernului României, Codul urmează să le enunțe și să le asocieze unor obligații consensual asumate de Cabinet. Ceea ce trebuie menționat este faptul că pe de o parte, principiile își au izvorul în Constituția României iar pe de altă parte, acestea nu pot fi privite independent, ci printr-o analiză integrată care are ca scop final realizarea bunei guvernanțe”, arată sursa citată.

Documentul trasează și principiile generale care stau la baza activității membrilor Guvernului, aceștia fiind obligați să respecte statul de drept.

„Membrii Guvernului își exercită mandatul în conformitate cu principiul separației și echilibrului puterilor, în cadrul democrației constituționale, cu respectarea independenței justiției, pe baza colaborării loiale între autorități/instituții. Conduita membrilor Guvernului României este guvernată, de asemenea, de următoarele principii: a) supremația Constituției şi a legii; b) prioritatea interesului public; c) profesionalismul și exemplul personal; d) integritatea morală; e) transparența în exercitarea demnității publice. În exercitarea mandatului lor, membrii Guvernului au obligația să respecte Constituția, legile țării şi să acționeze pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale, în spiritul buneicredințe și cu respectarea eticii profesionale. Prioritatea interesului public Membrii Guvernului au obligația de a asigura un serviciu public de calitate în beneficiul cetățenilor, în scopul realizării competențelor autorităților şi ale instituțiilor publice”, potrivit sursei citate.

Citește și: Călin Popescu Tăriceanu îl desființează pe Augustin Lazăr: 'E foarte grav că nu înțelege gravitatea faptelor pe care le-a făcut'

De asemenea, membrii Guvernului au obligația să asigure prin atitudine, limbaj, conduită și ținută, bunul mers al activităților desfășurate în cadrul Guvernului precum și solemnitatea specifică demnității publice. Potrivit memorandumului, aceștia trebuie să aibă o ținută vestimentară decentă și să nu folosească expresii sau cuvinte jignitoare, indecente sau calomnioase. De asemenea, reprezentanții Executivului sunt obligați să asigure o bună gestionare și ocrotire a proprietății publice şi private a statului, să evite producerea oricărui prejudiciu.

Membrii Guvernului au obligația să folosească bunurile aparținând autorității sau instituției publice numai pentru desfășurarea activităților aferente demnității publice exercitate.

Un alt articol al memorandumului prevede că reprezentanții Guvernului nu pot accepta cadouri.

„ Membrii Guvernului nu acceptă, direct sau indirect, niciun fel de cadouri sau alte avantaje, patrimoniale sau nepatrimoniale, care ar putea influența sau care ar putea să fie percepute ca influențând exercitarea atribuțiilor ori performanța îndeplinirii îndatoririlor specifice mandatului”, prevede articolul 7.

De asemenea, ei „au obligația să declare, prin orice mijloc, orice situație de natura celor care generează conflict de interese sau incompatibilitate. În considerarea demnității publice exercitate, membrilor Guvernului le este interzis să permită utilizarea numelui sau imaginii proprii în acțiuni publicitare pentru promovarea unei activități comerciale”.

În document se precizează că sesizările în legătură cu încălcarea Codului de conduită de către membrii Guvernului se aduc la cunoștința Prim-Ministrului, prin intermediul Secretariatului General al Guvernului.

„Prim-Ministrul pune în discuția membrilor Cabinetului sesizarea, hotărându-se prin consens asupra celor mai bune căi de soluționare. Abaterile grave de la conduita etică fac obiectul analizei în cadrul Guvernului”, potrivit sursei menționate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.