Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-ar putea interzice imaginile cu Gigi Becali la televizor

2e5b8dee-b05f-4c8e-a687-b9c39860b028
Concret, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) vrea să interzică difuzarea la tv a imaginilor şi a înregistrărilor cu persoane care execută o pedeapsă privativă de libertate, indiferent cum au fost obţinute, cu excepţia situaţiilor în care acestea demonstrează încălcări ale unor drepturi sau există un interes public justificat. Modificarea actualului articol 42 din Codul audiovizualului a pornit de la nemulţumirea membrului CNA Christian Mititelu privind faptul că unele televiziuni difuzează în mod repetat imagini şi înregistrări care prezintă modul în care Gigi Becali îşi petrece timpul în închisoare. De altfel, în timpul dezbaterilor aprinse din Consiliu pe marginea subiectului, un alt membru, Lorand Turos, a justificat decizia CNA prin faptul că în lipsa acestor reglementări, telespectatorul ar fi bombardat non-stop cu imagini ale năstruşniciilor din spatele gratiilor ale celebrităţilor. Noul articol din acest proiect de modificare şi completare a Codului audiovizual a fost adoptat la limită, cu şase voturi pentru (Laura Georgescu, Viorel-Vasile Buda, Monica Gubernat, Christian Mititelu, Răsvan Popescu şi Cristina Trepcea). Actul va sta 30 de zile de dezbatere publică, apoi va fi supus votului membrilor CNA în vederea adoptării. Articolul 42, prezent şi viitor Mărul discordiei din CNA, articolul 42, prevede în momentul de faţă că: „(1) Este interzisă difuzarea de imagini sau de înregistrări cu persoane aflate în stare de reţinere, arest sau care execută o pedeapsă privativă de libertate fără acordul acestora, având în vedere că orice persoană acuzată sau cercetată pentru săvârşirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată atât timp cât nu a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă. (2) În cadrul programelor audiovizuale nu pot fi oferite, direct sau indirect, recompense şi nu pot fi făcute promisiuni de recompensare a persoanelor care ar putea depune mărturie în instanţe judecătoreşti”. Dacă plenul CNA va vota favorabil, noul articol 42 va specifica: „(1) Este interzisă difuzarea de imagini sau de înregistrări cu persoane aflate în stare de reţinere sau arest fără acordul acestora. (2) Este interzisă difuzarea de imagini sau de înregistrări cu persoane care execută o pedeapsă privativă de libertate, cu excepţia situaţiilor în care acestea demonstrează încălcări ale unor drepturi sau există un interes public justificat. (3) Imaginile şi/sau înregistrările cu persoane aflate în stare de reţinere, arest sau care execută o pedeapsă privativă de libertate nu trebuie prezentate într-un mod excesiv şi nerezonabil. (4) În cadrul programelor audiovizuale nu pot fi oferite, direct sau indirect, recompense şi nu pot fi făcute promisiuni de recompensare a persoanelor care ar putea depune mărturie în instanţe judecătoreşti“. „O să scriem că Becali n-are voie la tv” Modificarea actualului articol 42 a pornit de la nemulţumirea membrului CNA Christian Mititelu privind faptul că unele televiziuni difuzează în mod repetat imagini şi înregistrări care prezintă modul în care Gigi Becali îşi petrece timpul în închisoare. Narcisa Iorga şi Valentin Jucan au susţinut că articolul 42 din Codul audiovizualului în forma actuală este suficient de cuprinzător, însă el trebuie aplicat de CNA. „Eu cred că, chiar şi în cazul condamnaţilor, trebuie să introducem acordul acestora. Deschidem o portiţă care nu ştiu ce va fi. Probabil, dacă modificăm şi permitem difuzarea imaginilor cu cei condamnaţi fără acordul acestora, probabil vom vedea ore în şir ce face Năstase sau Fenechiu în penitenciar, pentru că este interes public”, a contrazis Lorand Turos. La rândul ei, Laura Georgescu, preşedintele CNA, a spus că fotografiile şi imaginile difuzate de unele televiziuni din penitenciare au fost realizate fără respectarea normelor în vigoare. Ea a mai spus că astfel de imagini difuzate au fost făcute de puşcăriaşi. Totodată, Georgescu a spus că, prin modificarea articolului 42 al Codului audiovizualului, se poate stopa vânzarea de astfel de imagini către televiziuni. „Noi interzicem difuzarea de imagini, nu cum au fost ele realizate. De cum au fost ele realizate se ocupă penitenciarul. (...) Pe mine nu mă interesează cine o înregistrează şi în ce condiţii (...), pe mine mă interesează cine difuzează”, a spus însă Narcisa Iorga. „Eu cred că este nevoie de acord. Dacă domnul Becali face ceva ciudat, face un chef, se distrează, vrem să vedem. (...) Dar acolo mai sunt 20 de deţinuţi. Vedem imagini pe care le vedem. (...) Ei nu sunt persoane publice, au viaţa lor acolo. De ce trebuie să apară la televizor? (...) Dacă un deţinut îşi dă acordul, iar restul, nu? Din acest motiv este nevoie de acordul unui deţinut”, a contraatacat Lorand Turos. Pe de altă parte, Cristina Trepcea a întrebat care este intenţia cu care CNA face această reglementare. „O să scriem în decizie că Becali n-are voie la televizior”, şi-a răspuns singură Trepcea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.