S-au pus în vânzare biletele pentru întâlnirea de Cupa Davis România – Maroc: Cel mai ieftin tichet – 40 de lei, cel mai scump – 70 de lei

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 21-02-2018

Actualizat: 21-02-2018

Article thumbnail

Sursă foto: antena3.ro

Biletele pentru întâlnirea de Cupa Davis România – Maroc, care va avea loc la 7 şi 8 aprilie, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, au fost puse în vânzare. Tichetele, care pot fi achiziţionate pe site-ul bilete.ro, au următoarele preţuri: 70 lei (inel 1), 50 lei (inel 2) şi 40 lei (inel 3).

Potrivit frt.ro, pe o comandă pot fi achiziţionate cel mult patru bilete pentru fiecare din cele două zile. Copiii preşcolari, dar nu mai mici de 3 ani, au acces gratuit, ocupând acelaşi loc cu persoanele majore care îi însoţesc, deţinătoare a unui bilet valabil. Întâlnirea dintre România şi Maroc, meci din turul al doilea al Grupei a II-a a Cupei Davis, Zona Europa/Africa, se va desfăşura în perioada 7-8 aprilie, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Partida se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri: primele două meciuri de simplu în ziua de sâmbătă (7 aprilie), urmând ca duminică (8 aprilie) să se dispute meciul de dublu şi celelalte două meciuri de simplu, conform news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri