Sala 'Omnia' din Bucureşti, dată în folosinţă Centrului Naţional al Dansului

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 25-08-2023

Actualizat: 25-08-2023

Article thumbnail

Sursă foto: agerpres

Sala „Omnia” din Bucureşti, dată în folosinţă Centrului Naţional al Dansului (CNDB), va fi refăcută de Ministerul Culturii, printr-o finanţare asigurată de Guvernul României în parteneriat cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, a anunţat Raluca Turcan.

Interiorul clădirii va fi modernizat şi recompartimentat. Sălile de spectacol nou create vor putea găzdui evenimentele CNDB, dar şi puse la dispoziţia altor instituţii de spectacole care nu dispun de spaţiu suficient pentru activităţile cu publicul larg, conform News.ro.

În prezent, proiectarea se află în ultima fază, urmând a fi supusă avizării. După acest moment, Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii va putea iniţia procedura de achiziţie a lucrărilor de execuţie pentru care avem asigurată întreaga finanţare necesară.

Sala „Omnia” a fost sediul Senatului României şi, în anii mai recenţi, al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”. Clădirea a fost proiectată de arhitectul Cezar Lăzărescu (1923-1986) în 1967 ca o anexă a sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român, în care iniţial aveau loc conferinţele de partid.

„Susţin cu toată convingerea şi depun toate eforturile pentru restaurarea patrimoniului construit şi refacerea clădirilor cu destinaţie culturală”, a declarat Ministrul Culturii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri