Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Salariul minim în construcții și agricultură a fost majorat prin Ordonanța de Urgență

Reddit
bani cumul pensie salariu

Salariul minim în construcții și agricultură va fi majorat prin OUG, nu prin proiectul pentru care premierul Ciolacu își va asuma răspunderea în Parlament, precizează purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

„S-a decis că reglementarea salariului minin în construcții și în agricultură se va face prin ordonanță de urgență separată, tocmai pentru a ne asigura că aceste salarii vor crește cât mai repede cu putință”, spune Mihai Constantin, potrivit mediafax.

El adaugă că salariul minim pe economie va crește cu 10% printr-o reglementare prevăzută într-o hotărâre de guvern, „care va fi adoptată, de asemenea, cât mai rapid”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.