La doi ani după ce a părăsit Milano pentru PSG, Gianluigi Donnarumma se pregătește marți de prima sa revenire cu echipa de club în fața foștilor săi fani, pe San Siro, unde PSG va juca cu rossonerii în Liga Campionilor. "Gigio" va avea parte de o primire ostilă din partea foștilor săi "tifosi”.
Reîntâlnirea dintre "Gigio" și tifosi lombarzi se anunță tensionată, având în vedere că rossonerii nu i-au iertat niciodată fostului lor portar plecarea sa în vara anului 2021. Plecarea sa a venit imediat după ce Squadra Azzurra a câștigat Campionatul European, unde a fost ales cel mai bun jucător, potrivit mediafax.
La revenirea pe San Siro, cel care se descrie ca fiind "un copil al Milanului", unde a debutat ca profesionist la vârsta de 16 ani și a strâns 251 de meciuri în șase sezoane, va fi huiduit și fluierat, conform celor de la Corriere della Sera.
O primire care se anunță a fi ostilă. Pe 31 octombrie, la câteva zile după înfrângerea cu 3-0 a lui AC Milan la Paris, contul X al Curva Sud (fostul Twitter) a distribuit o fotografie cu un palet plin de cutii de carton, cu un mesaj pentru jucătorul originar din Castellamare di Sabia, regiunea Napoli.
"Donnarumma, există corespondență pentru tine", se putea citi. Deși conținutul cutiilor a fost ținut secret, misterul pare să fi fost rezolvat de presa italiană.
Potrivit Corriere della Sera, portarului i se pregătește o primire cu bancnote false, fiind planificată aruncarea acestora în teren înainte de startul meciului, cu referire la porecla "Dollarumma", cu care l-au înzestrat pe fostul lor portar pentru presupusul său apetit pentru bani.
Este o poreclă care îl urmărește din 2017, când fanii l-au acuzat că preferă banii în detrimentul loialității față de clubul său de origine. La acea vreme, în timpul Campionatului European Under-21, fanii lui Milan l-au hărțuit aruncând o grămadă de bani falși în spatele porții sale.
De data aceasta, milanezii se vor inspira din acel moment pentru a-l face pe Gianluigi Donnarumma să plătească pentru "trădarea" sa, plecând de la Milan liber de contract, fără ca clubul să fi câștigat vreun euro.
Pe lângă această demonstrație spectaculoasă, tifosi vor purta tricouri cu numărul 71. Acest număr, potrivit smorfia napoletana, un fel de dicționar folosit pentru a interpreta visele și a alege numerele la loterie, înseamnă "uomo di merda" ("un om de nimic" în italiană, sau "om fără valoare"). Toate acestea dau tonul pentru ceea ce îl așteaptă pe "Gigio".
"S-a terminat prost aici între club și el. Suporterii noștri sunt foarte pasionați. Știm că va fi o primire dificilă", a explicat luni, omologul său de la Milano, Mike Maignan, când a vorbit despre primirea specială de care italianul va avea parte.
Nimic surprinzător, însă, pentru Gianluigi Donnarumma.
"Vor fi multe emoții, va fi ceva special", a recunoscut el pe 24 octombrie, înainte de prima manșă de la Paris. "Voi fi întotdeauna recunoscător Milanului.”
Lucid cu privire la resentimentele Milanului față de el, el a recunoscut că suferă din cauza atacurilor la care este sau a fost supus. "Am dat întotdeauna totul pentru Milan, așa că este neplăcut să am parte de toate aceste critici", a mai spus el.
Comentează