Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Sandoz AG intenţionează să preia de la GlaxoSmithKline (GSK) activitatea de comercializare a antibioticelor pe bază de cefalosporină, informează autoritatea pentru concurenţă printr-un comunicat, conform agerpres.
Sandoz AG Elveţia este membră a Grupului Novartis şi desfăşoară activităţi în domeniul cercetării, dezvoltării, distribuţiei şi comercializării de produse farmaceutice.
GSK este o companie farmaceutică cu sediul în Marea Britanie, activă în domeniul cercetării, dezvoltării, distribuţiei şi comercializării de produse farmaceutice. Activitatea de comercializare ce urmează a fi preluată de către Sandoz AG include mărcile Zinnat, Zinacef şi Fortum.
În România, cele două grupuri sunt prezente în domeniul comercializării de produse farmaceutice.
"În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal. Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial", se menţionează în comunicat.
Sandoz AG a primit autorizația din partea Consiliului Concurenței pentru preluarea activității comerciale a GlaxoSmithKline
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2
Bursa de Valori Bucureşti a încheiat în scădere prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
2

264
Semnale roșii în economie: România riscă o nouă contracție a PIB, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
264

1.641
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
1.641

44
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
44

2.912
Americanii se uită foarte atent la România: Țara are potențialul să revoluționeze domeniul energetic/ Trump a fost extrem de clar în privința acestui subiect
2.912

21
Ministerul Finanţelor, despre adoptarea bugetului pe 2026: România ţinteşte, cu precauţie, consolidarea fiscală şi stabilitatea economică
21

465
Criza carburanților: Cum pot companiile să exporte motorină și țiței între 1 aprilie și 31 iunie
465

2.446
Șocuri globale și tensiuni regionale. Mugur Isărescu (BNR) avertizează că stabilitatea economică nu mai este garantată
2.446

959
VIDEO Ilie Bolojan, avertisment pentru 'noii băieți deștepți din energie': 'Trebuie să facem ordine'
959

1.179
Legea bugetului de stat a intrat în vigoare: Principalele măsuri care sunt prevăzute pentru anul 2026
1.179

84
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
84

87
Proiectul de OUG privind importul de produse second-hand pune presiune pe industrie, avertizează ARETEX
87

43
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
43
















Comentează