'Şantajul' ţine pe loc tronsonul A1 Lugoj-Deva, cu 16 zile înainte de deschidere; CNAIR a reziliat contractul

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 28-08-2019

Actualizat: 28-08-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook Răzvan CUC

Asociaţia Pro Infrastructură a anunţat, miercuri, că Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a reziliat contractul lotului 3 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva, cu 16 zile înainte ca tronsonul să fie deschis traficului, potrivit NEWS.ro.

'La 16 zile de când tronsonul de 21 km aflat la un procent fizic de 99% putea fi dat în trafic, ministrul Cuc şi executanţii lui din CNAIR au persistat în şantajarea constructorului şi obligarea acestuia de a accepta o extindere a garanţiei tuturor lucrărilor de la 4 la 10 ani, neluând în calcul în niciun moment deschiderea autostrăzii', a anunţat ONG-ul, pe pagina de Facebook.

Citeşte şi: ROBOR la cel mai jos nivel din 2018; Indicele a coborât la 3,15%

Reprezentanţii asociaţiei susţin că nodul Holdea, parte a altui contract cu acelaşi antreprenor, nu este reziliat, iar unul dintre cele două ecoducte construite ”nu a fost inclus şi nici plătit în cel reziliat astăzi”.

În concluzie, inaugurarea celor 21 de km devine incertă.

'Singurul lucru sigur este că statul român va pierde definitiv garanţia de 4 ani şi că vom avea mulţi ani de procese în urma cărora riscăm să plătim tot noi, contribuabilii români, daune financiare de zeci de milioane constructorului', a anunţat asociaţia.

Autostrada A1 are o lungime de circa 580 de kilometri şi asigură legătura între Bucuresti şi vama Nădlac, la graniţa cu Ungaria, trecând prin Piteşti, Sibiu, Timişoara şi Arad.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri