DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Şapte aparate de ventilaţie au ajuns la spitalul din Blaj, unde sunt trataţi deocamdată 9 pacienţi cu coronavirus

www.romedic.ro
Aparat ventilatie pulmonara

Spitalul Municipal Blaj, unde sunt trataţi bolnavi confirmaţi cu COVID-19 care au şi alte boli asociate, până luni în număr de nouă, dispune de şapte aparate de ventilaţie mecanică, din care două proprii şi cinci primite, prin transfer, pentru folosinţă temporară, de la unităţi similare din Alba Iulia - trei, Abrud şi Cugir - câte unul, potrivit unui comunicat transmis Agerpres de către Instituţia Prefectului Judeţul Alba.

"Spitalul Municipal Blaj a fost stabilit spital suport pentru pacienţii testaţi pozitiv cu virusul SARS-COV-2. (...) Secţia ATI, cu 15 paturi, avea în dotare 2 aparate de ventilaţie mecanică, dar a încercat ca în termen scurt să îşi îmbunătăţească condiţiile, astfel:

4 aparate de ventilaţie au fost cuprinse prin rectificare de buget în lista de investiţii, dar, la momentul acesta, nu se găsesc furnizori pe piaţă care să poate livra aparatele în termen optim; s-a luat legătura cu spitalele din judeţul Alba şi s-au primit, prin transfer, pentru folosinţă temporară, în această perioadă pentru tratarea pacienţilor critici: 3 aparate de ventilaţie mecanică de la SJU Alba, 1 aparat de ventilaţie mecanică de la Spitalul Orăşenesc Abrud, 1 aparat de ventilaţie mecanică de transport de la Spitalul Orăşenesc Cugir", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, la nevoie, mai pot fi transferate şi alte echipamente între spitale.

În ceea ce priveşte reorganizarea circuitelor funcţionale şi modul de lucru, s-au stabilit protocoale şi reguli care să protejeze personalul medical şi pacienţii, prin identificarea continuă a posibilelor riscuri de contaminare şi măsuri punctuale.

Citește și: VIDEO Cum să îţi faci acasă o mască de protecţie împotriva COVID-19

Astfel, au fost împărţite spaţiile spitalului în două zone. Una cu risc mare de contaminare, unde personalul medical întâlneşte pacienţii şi are la ieşire o zonă de decontaminare. A fost construit un tunel de la ieşirea din secţia ATI şi decontaminarea se face după reguli stricte într-un container pus la dispoziţie de DSU, precizează sursa citată.

A doua zonă este cea cu risc scăzut de contaminare, în care pacienţii nu pot ajunge - zona de odihnă personal, cea administrativă, depozit, farmacie.

"A fost reorganizată activitatea personalului pe secţii, după următoarele principii: s-a împărţit personalul în echipe mici, cu un minim de personal, care să poată desfăşura activitatea pentru a expune cât mai puţine cadre medicale. Aceştia lucrează 15 zile în 3 ture, astfel: 12 ore de serviciu la spital, cu 24 ore liber, urmând apoi să fie înlocuiţi cu personalul aflat în aşteptare", arată comunicatul menţionat.

Potrivit acestuia, personalul medical şi auxiliar medical este cazat la hotelurile din oraş, unde li se asigură masă în regim catering.

"Pentru personalul medical şi administrativ sunt disponibile trei hoteluri, iar administraţia locală decontează cheltuielile de cazare şi masă. De asemenea, este pus la dispoziţie un mijloc de transport, cu un şofer angajat al Primăriei Blaj, care transportă personalul medical de la hotel la spital şi retur, şoferul stă izolat la domiciliu şi efectuează doar acest tip de activitate, iar Poliţia Locală asigură paza perimetrului locaţiilor de cazare, pentru ca persoanele neautorizate să nu intre în incinta acestora", explică Instituţia Prefectului Judeţul Alba.

În prima etapă au fost deschise Secţia ATI, Compartimentul de boli infecţioase şi Secţia medicină internă. Personalul implicat care acordă îngrijiri este format din 8 medici, 18 asistente şi 10 infirmiere.

Secţiile chirurgie, obstetrică-ginecologie, pediatrie şi Blocul operator sunt pregătite şi se află în aşteptare, până când vor sosi primii pacienţi confirmaţi pozitiv cu SARS-COV-2 cu astfel de comorbidităţi.

"Personalul Spitalului Blaj a fost antrenat în ceea ce priveşte echiparea şi dezechiparea echipamentului de protecţie, manevre care reprezintă risc de contaminare a personalului medical. Sunt asigurate echipamentele de protecţie pentru personal pentru cel puţin 15 zile. În perioada următoare vor fi alocate din nou echipamente de protecţie pentru spitalul suport de la Blaj, precum şi pentru alte spitale din judeţ.

Obiectivul Spitalului Municipal Blaj este tratarea bolnavilor confirmaţi cu COVID-19 care au şi alte boli asociate. La fel de importantă este şi asigurarea tuturor măsurilor pentru protejarea cadrelor medicale, cu scopul de a dispune de un spital pregătit din toate punctele de vedere pentru misiunea pe care o are în această perioadă", a subliniat Prefectura.

În Alba au fost confirmate până luni, la ora 17, potrivit DSP, 50 de cazuri de coronavirus, 18 pacienţi fiind internaţi în spitalele din Alba Iulia şi Blaj.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.