Şapte focare noi de pestă porcină africană au fost depistate în ultima lună, din 23 august până pe 21 septembrie, la nivel judeţean, numărul total al focarelor active la porcii domestici fiind de opt, a informat, miercuri, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor, notează Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă al DSVSA, cele şapte focare noi au fost identificate în baza buletinelor de analiză emise de Laboratoare naţionale acreditate pentru diagnosticul PPA (pestă porcină africană).
Ca urmare a activităţilor specifice de control şi asanare a bolii desfăşurate de către specialiştii din cadrul DSVSA Bihor, în această perioadă au fost stinse 19 focare de PPA.
Cele opt focare active de PPA la porcii domestici se găsesc în 7 localităţi: Remetea (comuna Remetea), Valea de jos (comuna Rieni), Aleşd (oraş Aleşd), Totoreni (comuna Tărcaia), Otomani (comuna Sălacea), Ioaniş (comuna Finiş) şi Hidişelul de sus (comuna Hidişelul de sus).
În ceea ce priveşte evoluţia PPA la porcii mistreţi, în această perioadă nu au fost diagnosticate cazuri noi de boală, astfel încât numărul total al fondurilor de vânătoare în care s-a depistat PPA este, în prezent, de 19.
DSVSA menţionează că toate animalele afectate sau suspecte, precum şi cele care au venit în contact cu acestea, trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.
De asemenea, DSVSA face precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.
Şapte focare noi de pestă porcină africană au fost depistate în ultima lună
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

998
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
998

547
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
547

28
O treime dintre români se tem că nu vor avea suficiente venituri la pensie (analiză)
28

3.334
Se conturează o ipoteză în cazul medicului ucis: anchetatorii suspectează că autorul ar putea fi o femeie, dar polițiștii au mai multe variante în lucru
3.334

2.171
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.171

51
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
51

3.586
Drumul scurt dintre audieri și ștreang: Un tânăr din Iași a murit la scurt timp după ce a fost audiat într-un caz vechi de 10 ani
3.586

70
Cal legat și abandonat, fără apă şi hrană, salvat de poliţişti într-o intervenţie de urgenţă
70

6.944
Moment astrologic rar: 'Luna Roz' activează energia succesului - 5 zodii dau lovitura în aprilie
6.944

2.561
FOTO Cine este procurorul Rareș Stan, omul-cheie din dosarul tezaurului de la Coțofenești. A instrumentat cazuri grele
2.561

68
Poliţist lovit în cap în timpul unei intervenţii
68

75
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
75

2.540
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
2.540
















Comentează