DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Săpun fabricat din ulei folosit, locul I la un concurs de afaceri: proiectul aparține Universitatății 'Dunărea de Jos'

ugal.ro
concurs Danube Growth Initiative

Cercetătorii de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați au fabricat săpun din ulei folosit. Invenția gălățenilor a fost premiată în cadrul unui concurs de idei de afaceri. Inventatorii vor să breveteze produsul lor și să facă din această idee o afacere de succes, potrivit stiri.tvr.ro

DanubEcoSoap este proiectul cu care o echipă de la Facultatea de Științe și Mediu din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați a luat locul I la concursul de idei de afaceri Danube Growth Initiative. Practic, este vorba despre un săpun obținut din ulei alimentar rezidual, un deșeu insuficient valorificat în România.

„Uleiul care se strânge în gospodărie, și care este uzual aruncat la chiuvetă, trece printr-un proces de purificare, se filtrează, apoi se amestecă cu ingrediente pentru saponificare și diferite uleiuri esențiale extrase la noi în laborator. Se obține un săpun (solid sau lichid) biodegradabil, perfect pentru igienizare. Noi am prezentat la concurs un săpun cu arome de citrice, având în compoziție și ulei de palmier originar din Camerun”, a declarat profesorul Rodica Dinică.

Citește și: Hotărâre a CNSU: cum poate fi îndepărtată masca în spațiile deschise. Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat/DOCUMENT

Inventatorii pot fabrica 10 bucăți de săpun dintr-un litru de ulei folosit.

„A contat în principal aspectul ecologic, de reducere a poluării mediului înconjurător. Practic, un litru de ulei uzat poluează circa un milion de litri de apă. Dintr-un litru de ulei se pot produce aproximativ 10 săpunuri solide de 100g sau 5 litri de săpun lichid. Iar în această perioadă de pandemie, săpunul este indispensabil în școli, grădinițe, instituții de interes public”, a explicat Rodica Dinică.

Ideea este în curs de brevetare. Inventatorii vor folosi uleiul rezidual de la Cantina studențească și vor să transforme ideea într-o afacere de succes.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.