Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sărbători de COȘMAR pentru români: prețul la pâine EXPLODEAZĂ până în decembrie. Urmează laptele, carnea și legumele

Paine

Prețul pâinii ar putea să crească între 15-20% până în decembrie, influențat de producția grâului din acest an, care în unele zone ale țării a fost afectată de vremea capricioasă, a declarat Dragoș Frumosu, președintele Sindicatelor Federației din Industria Alimentară.

Citește și: SURSE - Tudorel Toader a revenit pe LISTA NEAGRĂ: situație extrem de tensionată în Guvern, după raportul Comisiei de la Veneția

„Prețul pâinii din România este un preț ireal, mult sub valoarea reală, un kg de pâine costă undeva la 3 lei - 3,5 lei, iar pe raft poate ajunge până la 6-7 lei. La pâine nu s-a modificat prețul față de anul trecut, de acum încolo se poate modifica pentru că vremea capricioasă a cam afectat producția. Până la finalul anului s-ar putea înregistra o creștere cu 15-20%”, a declarat pentru MEDIAFAX Dragoș Frumosu, președintele Sindicatelor Federației din Indutria Alimentară.

„Problema noastră însă nu este asta, faptul că pentru o pâine de 1 leu vom ajunge poate să plătim 1,2 de lei, nu ar reprezenta o diferență foarte mare în buzunar. Problema noastră este că veniturile nete sunt foarte mici. Dacă la un neamț o creștere de 10 cenți nu înseamnă nimic la salariul său de 2.000 de euro, însă la noi 10 cenți sau 40 de bani înseamnă foarte mult”, adaugă Dragoș Frumosu.

Reprezentantul sindicatelor spune că România importul de produse congelate reprezintă 3-4% din totalul produselor de panificație, ceea ce creează o problemă producătorilor din sector. „În supermarket-uri și hypermarket-uri există aceste pâinici congelate, pe care le găsești în majoritatea timpului majoritatea calde și tentante pentru cumpărători. Aceste 3-4 procente poate nu reprezintă la prima vedere mult foarte mult, însă annual acestea pot reprezenta câteva mii de tone”, spune Frumosu.

De asemenea, liderul sindicatelor din industria alimentară spune că în România se așteaptă creșteri de preț și la lapte, carne sau legume.

„La lapte este o creștere de 8% care este parțial nejustificată, dar dacă discutăm depre lapte și despre o astfel de creștere trebuie să discutăm că în alte țări membre ale Uniunii Europene, unde prețul a scăzut cu 12%, ori de ce în România există această creștere iarăși este un lucru pe care nu pot să mi-l explic în mod direct”, spune Frumosu.

De asemenea, spune Dragoș Frumosu, România importă circ a 25% din laptele pentru procesare. „Până nu demult justificarea importului de lapte, deși avem potențial, era că laptele importat este mai ieftin decât cel produs aici, în condițiile în care fermierii primeau un preț de nimic”, menționează sursa citată.

În privința legumelor, creșterea de preț este justificată, spune liderul sindicatelor din industria alimentară, prin faptul că volumul importurilor crește în perioada „moartă” din punct de vedere al producției. „La legume lucrurile stau puțin dierit. În perioada aprilie-mai până în octombrie importurile scad, din octombrie-martie importăm peste 80% din legume și fructe”, spune Dragoș Frumosu.

Institutul Național de Statistică arată că în primele nouă luni din acest an, prețurile cartofilor au crescut cu peste 20%, iar producătorii spun că acesta reprezintă pentru ei „prețul corect”, iar fluctuația de preț este urmarea fenomenelor meteorologice schimbătoare din timpul vegetației.

„Prețul a crescut în mare parte din cauza primei parte a secetei din luna mai care a fost exact în timpul vegetației, iar cartofii care nu au fost irigați nu au avut posibilitatea să se dezvolte, deci vegetația a fost pur și simplu oprită, iar pe de altă parte în luna iunie-iulie au fost foarte multe ploi, iar din această cauză cartoful a fost afectat de foarte multe boli dăunătoare”, a declarat pentru MEDIAFAX Kiss Bartha, proprietarul producătorului de cartofi Solfarm Covasna.

„Prețul de anul acesta este cu aproximativ 20% mai mare decât anul trecut, de la 1 leu. Noi producătorii spunem că în comparație cu costurile pe care le avem, care pot să fie și de 25.000 de lei pe hectar, noi credem că acesta este un preț corect și cam așa ar fi corect tot timpul”, sune Kiss Bartha.

În privința cărnii de porc, președintele sindicatelor din industria alimentară spune că importurile vor crește la peste 80% din cauza pestei porcine africană. „Dacă importăm acum 2-3 ani cam 70% din necesarul de carne pentru consum și procesare, din dezvoltarea fermelor din România până la apariția pestei porcine africane scăzuse importurile la 55% și era un lucru pozitiv, iar în perioada următoare preconizez că vom importa peste 80%”, a precizat pentru MEDIAFAX Dragoș Frumosu.

Preţurile de consum în luna septembrie 2018, comparativ cu luna septembrie 2017 au crescut 5%, a anunțat Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit aceluiași comunicat, prețul cartofilor a crescut cu 22,41% în septembrie 2018 față de decembrie 2017, conservele și legumele cu 11,89%, laptele cu 2,47%, produsele de morărit cu 2,74%, în timp ce ouăle au scăzut cu 26,19%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.