Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sărbătorile zilei de 27 iunie

Agerpres
sarbatori ioska

Sărbătorile zilei de 27 iunie

Ortodoxe
Sf. Cuv. Samson, primitorul de străini; Sf. Mironosiţă Ioana

Greco-catolice
Sf. cuv. Samson primitorul, de străini

Romano-catolice
Sf. Ciril din Alexandria, ep. înv.


Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini, este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 27 iunie.

Cuviosul Samson s-a născut la Roma şi făcea parte dintr-o familie de rang imperial.

În urma morţii părinţilor săi, şi-a împărţit averea celor săraci, şi-a eliberat robii şi trăia o viaţă smerită, mulţumindu-se cu o haină şi cu o funie pentru ţinerea mijlocului.

Sfântul Samson era doctor, şi-a ales această îndeletnicire nu pentru câştig, căci familia sa era foarte bogată, ci, pe de o parte, ca să nu trăiască fără să aibă o ocupaţie, iar pe de alta, ca prin ştiinţa sa să poată sluji lui Dumnezeu şi săracilor.

El îi vindeca pe cei care sufereau de boli grave de nevindecat; pentru că pe lângă cunoştinţele sale de medicină, i se adăugase dar de la Dumnezeu, cu care dădea aceste tămăduiri.

A trăit o vreme retras în pustie, după care a mers la Constantinopol, unde a găsit o casă în care îi primea pe cei nevoiaşi. Le-a oferit acestora hrană, un adăpost şi le-a alinat suferinţele, atât prin pricepere medicală, cât mai ales cu rugăciunea.

"Pentru că pe toţi îi primea în casa sa, având boli nevindecate, şi îi tămăduia cu minuni. Astfel, darul şi puterea facerii de minuni, care i se dăduse de la Dumnezeu, le acoperea cu meşteşugul chipului cel doctoricesc, ca să nu se cunoască sfinţenia lui; pentru că, fiind smerit cu inima, nu voia să se slăvească şi să se cinstească de oameni" (Vieţile Sfinţilor).

Cuviosul Samson l-a vindecat şi pe împăratul Iustinian (527-565) de o boală grea, cerând, drept plată, zidirea altor locuinţe pentru străini în preajma casei sale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.