Şase persoane din Arad au fost rănite în urma unei coliziuni între două maşini

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 25-06-2021

Actualizat: 25-06-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres.ro

Şase persoane au fost rănite, dintre care două au rămas încarcerate, după coliziunea produsă între două maşini pe Drumul Vinului, în zona localităţii Şiria.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad a transmis că pentru descarcerarea a două victime a fost trimis un echipaj specializat de la Detaşamentul Arad. Răniţii au fost scoşi în viaţă dintr-o maşină şi predaţi echipajelor medicale, scrie Agerpres.ro.

Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean au declarat, pentru AGERPRES, că şase persoane au fost rănite şi toate vor fi transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Conform primelor informaţii de la faţa locului, unul dintre autoturisme a ricoşat în urma impactului şi s-a izbit de un cap de pod.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri