Scandal european la Praga - Eurodeputații trimiși să-l cercedeze pe Andrej Babis ar fi fost amenințați cu moartea

Autor: George Traicu

Publicat: 29-02-2020

Actualizat: 29-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: simfalogic.news

O delegaţie de europarlamentari, însărcinată să investigheze eventualul conflict de interese de care este acuzat prim-ministrul ceh Andrej Babis, a declarat că membrii săi au primit ameninţări cu moartea, relatează AFP potrivit Agerpres.

Babis, un miliardar populist, mai este acuzat de o presupusă fraudă din fonduri europene, în urmă cu peste un deceniu.

Cei cinci membri ai delegaţiei au avut întâlniri timp de două zile cu oficiali cehi în cadrul anchetei.

'Am avut de-a face în mai multe rânduri cu diverse ameninţări', a declarat presei la Praga eurodeputatul ceh Tomas Zdechovsky, arătând că a primit el însuşi ameninţări cu moartea din partea unor 'extremişti' în timpul misiunii.

Cristian Tudor Popescu o compară pe Gabriela Firea cu George W. Bush: A fost lovită în freză de știre


'Sunt foarte preocupată de această situaţie', a declarat colega sa germană Monika Hohlmeier, potrivit căreia Cehiei îi lipseşte 'un sistem clar şi responsabil (...) pentru identificarea conflictelor de interese'.

În replică, premierul ceh i-a numit vineri 'trădători' pe Zdechovsky şi pe un alt eurodeputat ceh, Mikulas Peksa, şi a adăugat că Monika Hohlmeier este 'un pic dezechilibrată'.

Babis afirmă că imperiul agro-industrial Agrofert pe care l-a fondat înainte de a intra în politică şi care înglobează un grup de presă influent a fost vândut unui fond tocmai pentru a evita orice conflict de interes, în conformitate cu o lege din 2017.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri