Un candidat politic din SUA a refuzat să călătorească alături de o femeie reporter dacă nu este însoţită şi de un coleg al acesteia, declanşând o adevărată furtună în social media, relatează joi agenţia Reuters potrivit Agerpres.
Jurnalista, Larrison Campbell, a cerut să meargă împreună cu Robert Foster, candidat republican la funcţia de guvernator al statului Mississippi, într-un turneu de campanie de 15 ore, dar echipa de campanie a acestuia i-a pus condiţia să vină cu ei şi un coleg jurnalist.
Explicaţia staff-ului de campanie a fost că "imaginea candidatului alături de o femeie, chiar dacă este vorba de un reporter în timpul lucrului, ar putea fi folosită într-o campanie de denigrare pentru a insinua existenţa unei relaţii extraconjugale, iar echipa lui Foster nu-şi poate asuma acest risc", a scris Campbell în Mississippi Today.
Campbell şi redactorul şef al publicaţiei la care lucrează au conchis că "solicitarea a fost sexistă" şi au ales să o refuze.
Foster a replicat miercuri pe Twitter, constatând că "aşa cum era de aşteptat, stânga liberală şi-a ieşit din minţi" din cauză că el a ales să nu stea singur alături de altă femeie.
(Liberalii de stânga) "nu pot să creadă că, în 2019, mai sunt oameni care preţuiesc relaţia cu soţia lor şi pun la loc de cinste credinţa creştină", a adăugat candidatul, menţionând că el şi soţia sa urmează învăţăturile evanghelistului Billy Graham care le cer bărbaţilor să nu-şi petreacă timpul în compania altor femei în afara propriilor soţii.
Din valul de reacţii care au urmat pe reţeaua socială, majoritatea au denunţat poziţia candidatului republican.
"Poate că Robert Foster nu ar trebui să deţină o funcţie publică, dacă are astfel de orientări religioase extreme şi/sau nu se poate controla când se află în preajma femeilor", a scris un utilizator.
Totuşi, au fost şi răspunsuri favorabile. "Ai primit clar votul nostru", a scris un altul.
Poziţia lui Robert Foster în acest incident aminteşte de cea formulată de actualul vicepreşedinte al SUA Mike Pence, care a afirmat într-o serie de interviuri că nu ar lua masa singur cu o altă femeie în afară de soţia sa, notează Reuters.
Scandal imens în SUA după ce un candidat la funcția de guvernator al statului Mississippi a refuzat să călătoarească alturi de o femie neînsoțită
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

Trump este pregătit să redefinească „președinția șchioapă”. Ce ar putea urma după pierderea Congresului (analiză)
50
Știrile Zilei
Se conturează un nou Guvern în Israel: ce sugerază ultimele calcule
989
Știrile Zilei
Tatăl ducesei Meghan Markle, arestat, după denunțul propriului fiu: presupusă deținere de pornografie infantilă
1.750
Știrile Zilei
Epidemia alertelor: a apărut una de tip nou, după cele de la avioane și frigidere / Cine a fost vizat
1.538
Știrile Zilei
Ce este Diwali, Festivalul Luminilor din India. Tradițiile și semnificația uneia dintre cele mai importante sărbători hinduse
48
Cultură si Media
Fiica lui Putin lucrează la rețeta nemuririi pentru tatăl său. Rusia ia sub aripa sa o Universitate de elită cu programele în longevitate
1.049
Externe
Norvegia testează o nouă tehnologie împotriva poleiului: Parapetul care pulverizează singur sare pe șosea
74
Externe
Moscova pune tunurile pe Starlink și OneWeb: rețelele satelitare care operează și în România, declarate risc strategic
1.728
Externe
„Războiul nu va fi câștigat nici de Ucraina, nici de Rusia”. Care ar putea fi varianta câștigătoare pentru a încheia conflictul
3.424
Știrile Zilei
Armenia vrea în UE: Erevanul iese de pe orbita Rusiei
936
Externe
Aproape jumătate de miliard de dolari și o înfrângere catastrofală - Miliardarul care a mizat o avere pe Trump
231
Externe
Franţa comandă noi rachete antinavă şi de croazieră navală pentru marina sa militară
76
Externe
Tragedia feroviară din Spania sub lupa EPPO: Posibile fraude cu fonduri europene
854
Externe



















