Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandal în concursul pentru șefia Filarmonicii Arad

Facebook
alin vacean

La Arad se caută un nou director de Filarmonică! Iar fostul manager scandalagiu, Alin Văcean, vrea să redevină șef. Dar prin metode mai puțin ortodoxe. Demis din funcție în 2016, în urma multor probleme, dar și a unui clip viral pe Internet, Alin Văcean a fost protagonistul unui scandal mediatic aparent interminabil și al unui conflict monstruos cu angajații Filarmonicii. Acum vrea să revină în funcție cu orice preț, tot prin scandal. Contracandidații lui au fost eliminați din concurs încă dinainte ca acesta să înceapă, în urma deciziei Secretariatului de Concurs, care invocă motive generale. Deși legea prevede că pot candida toți cei care au experiență în management sau cei care au măcar un curs de management atestat, acestea nu par a fi recunoscute de către Primăria Arad decât pentru Alin Văcean. Iar angajații Filarmonicii se tem că va reîncepe perioada de certuri și scandaluri în instituția, care în ultima perioadă, a demonstrat că se poate perfoma.

Pe lista candidaților pentru șefia Filarmonicii Arad erau 3 candidați înscriși, însă de prima selecție a concursului a trecut doar Alin Văcean, deoarece contracandidații lui au primit o respingere însoțită de motive generale, precum dosar incomplet, documente neconforme sau indicii privind identitatea autorului în proiect. Cristina Cameniță și Laurențiu Muntean, doi profesori respectați din Arad și prezenți în viața culturală a orașului prin diverse proiecte, susțin că au dosarul complet pentru a intra în această cursă, însă au fost refuzați din start. Chiar înainte ca evaluarea dosarelor să aibă loc în perioada 13 – 21 oct

ombrie și înainte ca cei 3 candidați să ajungă în fața Comisiei de specialitate, secretariatul de concurs format din angajații Primăriei Arad, au respins candidaturile contra-candidaților lui Alin Văcean, pentru a-i asigura un drum sigur către șefia Filarmonicii. Se pare că secretarii Primăriei fac ei singuri o selecție preliminară, deși legea prevede că pot candida toți cei care au experiență în management sau cei care au măcar un curs de management atestat. Cei doi candidați, Cristina Cameniţă și Laurenţiu Muntean, susțin că îndeplinesc acest criteriu, având astfel de cursuri finalizate, doar că nu sunt recunoscute, se pare, de către Primăria Arad.

content-image

Cristina Cameniţă

content-image

Ioan Laurențiu Muntean

Mai mult, deși regulamentul spune că în 5 zile pot fi depuse contestațiile la această decizie, chiar astăzi Ioan Laurențiu Muntean nu a fost lăsat să facă asta și a fost poftit afară din Primărie. Criteriile concursului nu sunt respectate, așadar, chiar de către comisia Secretariatului din Primăria Arad.

Cât despre singurul, aparent, candidat la una dintre cele mai importante instituții culturale din Arad, Alin Văcean, proiectul de hotărâre al Consiliului Local Municipal care făcea referire la încetarea contractului de management al lui Văcean, din data de 31 mai 2016 descrie cel mai bine situația tensionată creată de el cât timp a fost șef la Filarmonică:

A menţinut o relaţie tensionată cu mass-media locală, de multe ori apărând articole-pamflet privitoare la dumnealui (drept feed-back)”; „Angajaţilor Filarmonicii, în speţă, celor care îl contestă, le-a transmis pe toate căile mesaje extrem de jignitoare, proferând insulte, calomnii şi ameninţări, într-un limbaj agresiv şi extrem de nepoliticos”: „Văcean a ignorat sfaturile consilierilor locali şi ale altor responsabili din administraţie atunci când s-a pus problema concedierii unor angajaţi, inclusiv a celor doi lideri de sindicat incomozi; (…) a dispus drastic măsura concedierii, dovedind astfel şi gestiune imprudentă”.

De asemenea, scandalul din jurul lui Alin Văcean a căpătat dimensiuni de-a dreptul „senzaționale”, ajungând până și în atenția presei naționale, cu acel videoclip cu deja „celebrele” replici „Namaste” și „Haters gonna hate anyway”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.