Scandal în industria farmaceutică: Agenția Europeană a Medicamentului a decis RETRAGEREA unui medicament periculos

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 08-08-2018

Actualizat: 08-08-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Agenţia Europeană a Medicamentului (AEM) analizează posibilele efecte asupra pacienţilor care au luat medicamente din gama Valsartan care conţin N-nitrosodimetilamină (NDMA), o impuritate depistată în substanţa activă produsă de compania farmaceutică Zhejiang Huahai, scrie Mediafax.

N-nitrosodimetilamină (NDMA) este catalogată ca fiind un probabil cancerigen uman, conform testelor efectuate pe animale. Este prezentă în anumite alimente şi surse de apă, dar, în concentraţii reduse, nu este dăunătoare.

"În urma evaluărilor preliminare, Agenţia Europeană a Medicamentului estimează că ar putea apărea un caz suplimentar de cancer la fiecare 5.000 de pacienţi care iau medicamentele vizate cu cea mai puternică doză de Valsartan (320 mg) zilnic, timp de şapte ani. Rezultatul se bazează pe nivelurile medii ale acestei impurităţi depistate în substanţa activă folosită de firma farmaceutică Zhejiang Huahai", informează instituţia.

Citește și: Spitalul de Urgență din București: Directorul financiar, care a demisionat, a fost de fapt interimar pe această funcție

Deşi evaluările sunt în curs, autorităţile din statele Uniunii Europene au început deja retragerea de pe piaţă a medicamentelor din gama Valsartan produse de Zhejiang Huahai.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri