DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

SCANDAL în Italia, cu Luis Suarez: A corupt un rector ca să își aranjeze examenul la limba italiană

AS English - Diario AS
Luis Suarez

Rectorul Universităţii pentru Străini din Perugia, Giuliana Grego, a fost suspendat după ce s-a confirmat că a "aranjat" un examen la limba italiană pentru uruguayanul Luis Suarez, care a încercat fără succes să se transfere în toamnă de la FC Barcelona la Juventus Torino, scrie dpa.

Într-o declaraţie făcută vineri, procurorul din Perugia, Raffaele Cantone, a afirmat că în urma investigaţiei s-a constatat că ''subiectele probei au fost comunicate în prealabil jucătorului, iar nota acestuia fusese stabilită înainte de susţinerea examenului''.

Citește și: Coordonatorul campaniei de vaccinare anticoronavirus a făcut anunțul! Câte doze a comandat România

Grego a fost suspendată timp de opt luni pentru încălcarea secretului profesional cu scopul de a obţine profit şi pentru fals în documente oficiale, transmite Agerpres.

Aceeaşi pedeapsă au primit-o şi directorul general al Universităţii, Simone Olivieri, profesorul de limbă italiană pe care l-a avut Suarez, Stefania Spina, şi examinatorul Lorenzo Rocca.

Citește și: Sorin Grindeanu, atac la adresa Guvernului: Un Guvern de minciuni care li se sparg acum în cap

''Examenul a fost o farsă pe care Universitatea a aranjat-o la cererea venită din partea clubului Juventus, care ar fi urmat să facă publicitate instituţiei'', a arătat Cantone, adăugând că se investighează şi suspiciunile privind ''presiunea'' pe care Juventus ar fi exercitat-o pentru ca Luis Suarez să obţină mai repede acceptul la cererea de cetăţenie.

La finele lunii septembrie, directorul sportiv al lui Juventus Torino, Fabio Paratici, susţinea, la Sky Sport, că gruparea din Serie A a acţionat cu transparenţă şi în respectul regulilor în cazul transferului eşuat al fotbalistului Luis Suarez, declaraţia sa venind la scurt timp după deschiderea investigaţiei procurorilor.

Citește și: Fost ministru al Muncii: ‘Orbane, mai avem voie să votăm?’

''Nu a existat o lejeritate din partea clubului. S-a verificat posibilitatea ca Suarez să plece de la FC Barcelona, noi am făcut toate verificările necesare şi am acţionat cu toată transparenţa şi cu respectarea regulilor. Am făcut totul cu claritate'', spunea Paratici.

Luis Suarez a dat un examen de limbă italiană pe 17 septembrie la Perugia, un prim pas pentru un eventual transfer la Juventus, care însă nu s-a mai concretizat. De atunci, uruguayanul, care a ajuns în cele din urmă la Atletico Madrid, era suspectat că a trişat, cu complicitatea examinatorilor, pentru a trece testul de limbă italiană, obligatoriu pentru a obţine un paşaport italian, indispensabil pentru a putea juca la Juve.

Citește și: Coordonatorul campaniei de vaccinare anticoronavirus a făcut anunțul! Câte doze a comandat România

Conform unei înregistrări de atunci, una din persoanele vizate de anchetă aprecia că jucătorul trebuie să obţină diploma pentru că ''la un salariu de 10 milioane (euro - n.r.) pe sezon, nu-l poţi face să rateze examenul chiar dacă nu ştie să conjuge verbele şi vorbeşte la infinitiv''.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.