Scandal imens în Republica Moldova după câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Igor Dodon. De această dată, preşedintele ales a ieşit la atac. Ţinta acestuia: un important ministru. Dodon susține că nu îl deranjează inițiativa ministrului Anatol Șalaru ca din toate unitățile militare ale Armatei Naționale să fie scoase portretele conducerii Armatei Naționale din Basarabia, dar și a Comandantului Suprem al Forțelor Armate, care este șeful statului, și propune ca acestea să fie înlocuite cu portretul lui Ștefan cel Mare. Totodată, Dodon susține că „Șalaru nu va sta mult în fotoliul de ministru” iar locul acestuia „este la pușcărie”.
Citeşte şi: Dumitru Dragomir, 'înfundat' la DNA: Plângere PENALĂ împotriva fostului șef al LPF / VIDEO
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dodon scrie că „domnul Șalaru, care e încă ministru al Apărării, a dat indicații ca în toate unitățile Armatei Naționale să fie scoase toate fotografiile oficialilor țării și să fie înlocuite cu personalități din „istoria și cultura românească". Noi înțelegem foarte bine gestul și aluziile lui Șalaru. Dacă el crede că mă atinge cumva cu asta, atunci greșește amarnic”, scrie Igor Dodon.
Citeşte şi: Decizia lui Trump care îi va scoate din sărite pe fanii săi: S-a decis soarta lui Hillary Clinton
Președintele ales însă se arată deranjat de faptul că Șalaru a propus ca portretele, care vor fi puse în locul conducătorilor, să fie cele ale unor „figuri marcante a culturii românești” „Eu personal sunt de acord ca în toate cabinetele oficialilor din Moldova să stea portretul lui Ștefan cel Mare, ca cea mai importantă figură istorică pentru poporul nostru. Noi avem istoria noastră și personalitățile noastre, nu cele românești. Șalaru nu va sta mult în fotoliul de ministru, înconjurat de „personalități ale istoriei și culturii românești". Pentru toate ilegalitățile sale, locul lui e la pușcărie. Iar acolo, pe peretele celulei, el va avea o singură fotografie a unui personaj român – Vlad Țepeș, cu țeapa în mână. Aceea va fi o imagine potrivită într-un loc potrivit pentru domnul încă ministru Șalaru. Să aibă la ce medita”, mai scrie Dodon.
Citește și: GAFĂ PORNO la TV: A lăsat-o pe o prezentatoare în sânii goi / VIDEO
În continuare socialistul adaugă că anume din cauza unor astfel de „provocări ca ale unionistului Șalaru am avut și încă avem conflicte în societate, suntem dezbinați, am avut război fratricid pe Nistru. Șalaru e o vuvuzelă a unionismului din Moldova. Una periculoasă, dar care nu are mult de făcut zgomot.”
Ministrul Apărării a anunțat că a dispus să fie înlocuite portretele conducătorilor și Comandantului Suprem al Forțelor Armate cu cele ale „domnitorilor, eroilor naționali sau ale figurilor marcante ale culturii românești”. Inițiativa ministrului scontează, după toate aparenţele, să se evite afișarea portretului președintelui ales, Igor Dodon în unitățile militare. Șalaru scrie, pe pagina sa de Facebook, că a „transmis către toate unitățile Armatei Naționale dispoziția de a înlocui portretele oficialilor Republicii Moldova (președinte, ministru, șef al Marele Stat Major etc...) cu portretele înaintașilor noștri, domnitori, eroi naționali sau figuri marcante a culturii românești”.
Comentează