Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

E iar SCANDAL în Sectorul 1 după ce rectificarea bugetară nu a fost votată - Clotilde Armand: Centrul de vaccinare de la Romexpo ar putea fi închis

digi24.ro
centru vaccinare

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunţă că rectificarea bugetară nu a fost votată de consilierii PNL şi PSD, iar cheltuielile de la centrul de vaccinare Romexpo nu vor putea fi plătite, existând riscul ca centrul să fie închis. Consilierii liberali din Sectorul 1 o acuză pe Clotilde Armand de abuz, că încalcă legea şi că blochează toate proiectele care nu-i aparţin, anunță news.ro.

”Rectificarea bugetară nu a fost votată de consilierii PNL şi PSD. Astfel, cheltuielile de la centrul de vaccinare din complexul Romexpo nu vor putea fi plătite şi există un risc real ca acest centru să fie închis. Ceea ce au făcut astăzi aceşti consilieri inconştienţi se pedepseşte prin lege (zădărnicirea combaterii bolilor) - în plin val patru al pandemiei de Covid 19 şi într-o capitală care a intrat în scenariul roşu din cauza numărului de noi infectări cu Covid 19”, a scris, joi, pe Facebook, Clotilde Armand.

Aceasta anunţă că în proiectul de rectificare bugetară erau cuprinse toate solicitările de investiţii, reparaţii şi achiziţii ale unităţilor de învăţământ din Sectorul 1, conform solicitărilor făcute de directorii şcolilor.

De exemplu: Colegiul Naţional de Muzică "George Enescu" a solicitat 2 milioane de lei pentru achiziţionarea de instrumente muzicale pentru desfăşurarea de cursuri în noua clădire deschisă curând în fost sediu ADP Sector 1.

”Aceasta este realitatea din primărie. Aşa se răzbună PNL şi PSD pe elevi, aşa funcţionează USL în Sectorul 1”, a mai scris primarul din Sectorul 1.

Armand publică pe Facebook un biblioraft cu toate solicitările de investiţii de la şcolile din sector.

”Să-i lămurească acum domnul Florin Cîţu pe elevi şi pe părinţi de ce n-au mobilier şi instrumente. De ce nu se fac învestiţii în şcoli. Ruşine, PNL”, a mai scris Armand.

PNL Sector 1 îi cere primarului să înceteze cu abuzurile, să respecte legea şi să dea drumul investiţiilor votate pentru cetăţenii din sector.

”Între mizerie, execuţie bugetară ridicolă de sub 5% la capitolul investiţii în sectorul 1, şcoli în stare critică şi haosul administrativ total, primarul blochează toate proiectele importante pentru cetăţeni, doar pentru că nu se poate lăuda că ideile îi aparţin. În schimb, propune din nou basme în Consiliu, deşi se plânge că nu are bani, într-un exemplu perfect de disonanţă cognitivă: continuă astfel să solicite preluarea de mari bulevarde şi parcuri de la Primăria Capitalei, toate din zone ultra-centrale, pentru a putea să-şi continue campania de imagine”, a transmis PNL Sector 1.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.