Scandal între CSM și Digi24, după declarațiile Elenei Costache. Valentin Jucan (CNA) intervine ferm: 'Când realitatea devine incomodă… dăm vina pe presă'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 04-08-2025 19:26

Actualizat: 04-08-2025 22:26

Article thumbnail

Sursă foto: Pinterest

Valentin Jucan, membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), reacționează ferm în disputa dintre Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și postul Digi24, acuzând lipsa de asumare a instituțiilor publice și apărarea interesului instituțional în detrimentul libertății presei. Într-un mesaj publicat pe Facebook, Jucan critică atitudinea CSM, care a acuzat Digi24 de „distorsionarea” declarațiilor Elenei Costache.

„Când realitatea devine incomodă… dăm vina pe presă

Se pare că trăim vremuri în care, dacă o declarație publică stârnește reacții, soluția firească nu este asumarea, ci acuzarea redacției că a prezentat ceea ce s-a spus. După ce președinta CSM a afirmat că o pensie de 11.000 de lei i se pare „mică”, reacția instituțională a fost promptă: s-a susținut că declarația a fost scoasă din context și că materialul jurnalistic a fost „distorsionat”. Adică postul de televiziune a avut îndrăzneala de a difuza, în mod corect, chiar cuvintele rostite, cu tot cu întrebările și reacțiile aferente”, scrie Jucan.

Membrul CNA susține că reacția CSM este o tentativă de discreditare a presei, în locul unei reflecții instituționale asupra modului în care oficialii comunică în spațiul public.

„Trebuie să fim clari: Digi24 nu a deformat conținutul, nu a trunchiat în mod incorect, ci a redat un fragment semnificativ dintr-un interviu oferit în mod voluntar. Iar acel fragment a devenit remarcabil nu pentru că a fost „vânat”, ci pentru că a produs o reacție firească în societate. Asta se numește jurnalism de interes public, nu partizanat. În loc să reflectăm lucid la modul în care comunicăm din poziții oficiale, ne grăbim să formulăm acuzații.

În loc să cultivăm asumarea, cultivăm iritarea. Poate că problema nu este în redacțiile de știri. Poate că este momentul ca instituțiile de rang constituțional să-și revizuiască tonul, pregătirea pentru comunicare publică și capacitatea de a se exprima cu măsură și discernământ”, continuă membrul CNA.

În final, Valentin Jucan face un apel către autoritățile publice să trateze comunicarea externă cu mai multă rigoare și profesionalism, avertizând asupra pericolului ca reacțiile disproporționate să fie percepute ca presiuni asupra presei.

„Fac un apel sincer la moderație și profesionalism: autoritățile publice trebuie să trateze cu maximă atenție comunicarea externă și să se abțină de la reacții disproporționate care pot fi interpretate ca o presiune asupra presei. Nu presa este problema – ci lipsa de precizie în exprimare și lipsa de pregătire pentru a comunica transparent, empatic și în interesul cetățeanului. Avem nevoie de instituții credibile, dar și de o presă liberă, vigilentă și respectată. Adevărata demnitate instituțională nu se apără prin atacuri la adresa jurnaliștilor, ci prin integritate, coerență și responsabilitate”, conchide Jucan pe Facebook.

Context

Digi24 a publicat un articol intitulat „Șefa CSM: O pensie de 11.000 de lei mi se pare mică. Nu vom accepta tăierile anunțate. Judecătorii au un trai normal, mediu”, realizat pe baza unui interviu cu președinta CSM, Elena Costache. Ulterior, instituția a transmis că declarațiile ar fi fost „scoase din context” și că materialul jurnalistic ar fi „distorsionat”. Ca răspuns la acuzații, Digi24 a publicat interviul integral pe site-ul oficial.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri