Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandal între premierul Franței și populație: Parizienii nici nu vor să audă de migranți

MANUEL VALLS DÉFEND SON BILAN

Premierul francez Manuel Valls şi-a exprimat marţi indignarea în legătură cu refuzul parizienilor de a găzdui într-un cartier şic un centru pentru primirea de migranţi şi de persoane fără adăpost, a doua zi după o reuniune informaţională pe marginea acestui subiect, reuniune care s-a soldat cu altercaţii şi incidente, informează AFP.

Valls a exprimat marţi 'determinarea' statului de a susţine acest proiect privind înfiinţarea unui centru ce ar urma să primească, începând din iunie şi timp de trei ani, 200 de persoane, indivizi izolaţi sau familii aflate în mare dificultate, într-unul dintre cartierele bune ale Parisului, lângă Bois de Boulogne. În capitala franceză, 'peste 30.000 de persoane sunt primite în adăposturi în fiecare zi: 78 de centre îi primesc şi nu niciunul nu se află în arondismentul 16', a subliniat şeful executivului francez. 'Deschiderea acestui centru în iunie este un element indispensabil pentru a împărţi efortul, pentru a nu concentra primirea oamenilor aflaţi în dificultate doar în cartierele cele mai populate', a insistat Manuel Valls în faţa Adunării Naţionale, camera inferioară a parlamentului francez.

Acest proiect, iniţiat de guvern şi de primăria Parisului, ambele conduse de socialişti, suscită de luni de zile opoziţia riveranilor şi a deputatului-primar al arondismentului vizat, membru al partidului de dreapta (opoziţie) al lui Nicolas Sarkozy, Claude Goasguen. Peste 40.000 de locuitori au semnat o petiţie pentru a se opune acestui proiect. Luni seara, o reuniune informaţională s-a încheiat brusc după ce a fost presărată cu incidente, opozanţii insultându-i şi hulindu-i pe oratori. Premierul francez s-a declarat 'profund şocat'. 'Nimic nu poate justifica insultele şi ameninţările adresate reprezentantei statutului în timpul acestei reuniuni', a spus Valls. 'Suntem conştienţi că există egoisme, că există demagogie. Însă nu este corect ca unii să vrea să să eschiveze de la efortul în materie de solidaritate şi de luptă împotriva sărăciei. Fiecare trebuie să-şi asume responsabilităţi', a adăugat Valls, anunță Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.