Scandal la Hollywood: Rose McGowan a fost VIOLATĂ de un regizor

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 19-08-2020

Actualizat: 19-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Actriţa Rose McGowan l-a acuzat pe cineastul Alexander Payne că ar fi abuzat sexual de ea, pe când aceasta avea doar 15 ani.

Rose McGowan, care este una dintre vocile cele mai vehemente ale mişcării #MeToo împotriva abuzului sexual, a precizat că aşteaptă de la Payne să recunoască și să își ceară scuze deoarece, a explicat ea "nu vrea să distrugă cariera" regizorului, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Tătaru: ‘Am văzut a doua cocoașă, a doua fază a primului val pandemic în care a fost mai agresiv decât în primul val’

„Alexander Payne, mi-ai spus să mă aşez şi să mă uit la un film porno 'softcore' pe care tu l-ai regizat pentru Showtime sub un alt nume”, a scris actriţa într-un mesaj postat pe Twitter.

„Îmi aduc încă aminte de apartamentul tău din Silver Lake. (...) M-ai lăsat apoi la un colţ de stradă. Aveam 15 ani”, a adăugat ea.

Payne este unul dintre regizorii cei mai aplaudaţi din ultimele două decenii: el are două premii Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat, pentru "Sideways" (2004) şi "The Descendants" (2011), iar filmografia sa include, printre altele, "About Schmidt" (2002) şi "Nebraska" (2013). Deocamdată acesta nu a răspuns la acuzaţii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri