DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

SCANDAL MONSTRU în Canada, după ce premierul Justin Trudeau a făcut un gest considerat NEPOTRIVIT cu Bianca Andreescu: 'Ce om dubios'

Bianca Andreescu Justin Trudeau

Bianca Andreescu (5 WTA), noua campioană de la US Open, a fost întâmpinată de o mulţime de fanii la sosirea în ţara natală, însă sportiva din Canada a fost implicată într-un scandal fără voia sa.

La parada Biancăi Andreescu din Celebration Square (Mississauga) a luat parte şi Justin Trudeau, premierul Canadei, care a felicitat-o pe tenismenă. Acesta a îmbrăţişat-o pe sportiva de origine română, părând foarte apropiat de aceasta, însă gesturile sale au fost considerate mult prea familiare de câţiva politicieni canadieni. Lindra Frum, membră a Partidului Conservator, a adresat o întrebare cu subînţeles pe reţelele de socializare: "Doamnelor de pe Twitter, ce vă deranjează mai mult în aceste fotografii? Invadarea spaţiului personal sau contactul vizual intim nedorit?".

Citește și: Curtea de Apel a luat decizia- Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea

„Justin Trudeau are 47 de ani. Nu a întâlnit-o pe Bianca Andreescu până atunci, nu sunt prieteni. Ea are 19 ani. Trudeau a îmbrăţişat-o foarte puternic, cu ochii închişi, lipit de ea. Ce om dubios!”, a scris şi Ezra Levant, un alt activist politic canadian.

Evenimentele au avut loc cu aproximativ o lună înainte de alegerile din Canada.

Citește și: Guvernul modifică legea offshore! Ce se întâmplă cu gazele din Marea Neagră .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.