Scandal pe o stradă din Arad, în urma unei şicanări în trafic - Un bărbat şi fiul său au fost agresaţi, iar maşina a fost avariată - Suspecţii, căutaţi de poliţ

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 07-11-2023

Actualizat: 07-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro


Un bărbat şi fiul său au fost agresaţi pe o stradă din Arad, după ceea ce se pare că a fost o şicanare în trafic. De asemenea, maşina le-a fost avariată, suspecţii fiind căutaţi de poliţişti, potrivit news.ro.

”La data de 6 noiembrie a.c., în jurul orei 22.23, poliţiştii Biroului de Ordine Publică au fost sesizaţi despre un scandal, pe strada Petru Rareş, din municipiu. Din primele cercetări a reieşit că, în urma unei posibile şicanări în trafic, un bărbat şi fiul acestuia ar fi fost agresaţi fizic, iar maşina acestora ar fi fost avariată, prin lovituri”, a transmis, marţi, IPJ Arad.

Sursa citată a precizat că cercetările sunt continuate într-un dosar penal, întocmit pentru lovire şi distrugere.

De asemenea, poliţiştii au precizat că suspecţii sunt căutaţi pentru a se stabili ce s-a întâmplat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri