Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandal POLITIC în Bulgaria - Principalul partid de opoziție s-a retras din Parlament, în semn de protest

Agerpres
Bulgaria proteste

Partidul Socialist Bulgar, principala formațiune de opoziție, a hotărât să se retragă din Parlamentul de la Sofia, susținând că recentele modificări ale legislației electorale subminează garanțiile privind organizarea de alegeri corecte, informează site-ul agenției Reuters, conform Mediafax.

Kornelia Ninova, liderul socialiștilor bulgari, a declarat că legislația a fost făcută "în interesul companiilor și oligarhilor și aranjamentelor de partid, în culise, numai în interesul anumitor partide".

Liderul socialiștilor a mai afirmat că partidele din cadrul coaliției de guvernare au trecut prin Parlamentul de la Sofia "modificări ale legislației electorale care încalcă legea, libertatea de alegere a cetățenilor bulgari și garanțiile pentru alegerile corecte (...) pentru a ajusta regulile în interesul Guvernului".

Partidul Socialist Bulgar controlează 79 din cele 240 de locuri din Parlamentul bulgar, astfel că decizia de retragere ar putea cauza dificultăți în asigurarea cvorumului necesar pentru adoptarea de legi.

TVR, în centrul unui scandal URIAȘ după finala Eurovision 2019: 'Să vă spălaţi cu juriul pe cap'/ 'E ca-n politică. Totul e decis de la început'

Rata de încredere a cetățenilor bulgari în Parlamentul de la Sofia a scăzut la 8% în decembrie, potrivit unui sondaj realizat de compania Alpha Research.

Decizia de retragere a fost luată de Biroul Național al Partidului Socialist Bulgar, cu 74 de voturi pentru, 33 împotriva și 3 abțineri.

Socialiștii au pus o serie de condiții pentru a reveni în Parlament, inclusiv alegerea unei noi comisii electorale centrale, scăderea pragului pentru votul preferențial și o nouă dezbatere cu privire la introducerea de aparate de vot.

Graždani za evropejsko razvitie na Bǎlgarija (GERB), partidul premierului Boiko Borisov, a comentat că decizia socialiștilor este o "acțiune disperată înainte de niște alegeri pe care nu le poate câștiga".

Potrivit unui sondaj realizat, săptămâna trecută, de agenția Sova Harris, 18,3% din bulgari ar vota pentru socialiști la alegerile europarlamentare, în timp ce GERB este preferat de 20% din alegători.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.