Concertul cântărețului britanic Robbie Williams, programat inițial pentru 7 octombrie la Atakoy Marina din Istanbul, a fost anulat în urma unui val de reacții negative pe rețelele sociale, generate de acuzațiile potrivit cărora artistul ar fi „sionist”, relatează presa turcă.
Compania organizatoare a invocat presiunea publică și riscurile de securitate ca motive principale pentru decizia de anulare.
Artistul, care are o legătură specială cu Turcia prin soția sa de origine turcă, Ayda Field, s-a confruntat cu un val de critici în mediul online, în care a fost acuzat de simpatii „sioniste”.
Criticile s-au concentrat asupra originii familiei și a declarațiilor sale anterioare
Potrivit presei turce, criticile au vizat în special mama soției sale, Gwen Field, care este de origine evreiască.
Williams a explicat, într-un concert anterior, că soția sa este evreică, iar copiii lor sunt crescuți în aceeași credință, menționând că păstrează anumite tradiții din respect pentru moștenirea familiei, conform Turkiye today.
„Îmi cresc copiii ca evrei și sunt recunoscător poporului evreu”, a spus Robbie Williams în 2023, în timpul unui concert susținut la Tel Aviv. Artistul a continuat:
„Soția mea este evreică, deci și copiii mei sunt evrei. Îmi place să păstrez unele tradiții ale familiei, din respect pentru voi și pentru istoria voastră.”
De asemenea, Williams are un tatuaj pe încheietura mâinii cuvântul ebraic „simcha”, care înseamnă „fericire”.
Născut pe 13 februarie 1974, în Anglia, cântărețul a crescut într-o familie catolică.
Controverse similare și în trecut
Robbie Williams s-a confruntat cu critici similare în 2015, când a anunțat un concert la Tel Aviv, în Israel.
Susținătorii mișcării Boycott, Divestment, Sanctions (BDS) au susținut că prin concertul său, artistul ar contribui la normalizarea politicilor Israelului față de palestinieni.
Mai multe personalități, printre care Roger Waters, l-au îndemnat public să anuleze spectacolul.
În ciuda protestelor și campaniilor, Williams a urcat totuși pe scenă în fața a peste 40.000 de spectatori, concertul devenind un punct de dispută între artă și activism politic.
Comentează