Cad capete grele la Vatican: ancheta privind fondurile Papei Francisc provoacă demisii în lanț

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 18-11-2019

Actualizat: 18-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Vaticanul a anunțat, luni, că Rene Bruelhart, șeful autorității sale de reglementare financiară, își termină mandatul, în timp ce Bruelhart a declarat că și-a dat demisia, relatează Reuters, potrivit Mediafax. Plecarea lui Bruelhart, un avocat elvețian care a deținut funcția la Vatican timp de cinci ani de zile, vine după o descindere fără precedent a autorităților asupra birourile Autorității pentru Informații Financiare (AIF) și Secretariatului de Stat, în 1 octombrie.

Cinci angajați ai Vaticanului au fost suspendați din funcții imediat după descinderile poliției din 1 octombrie, inclusiv directorul AIF, Tommaso di Ruzza.

Două săptămâni mai târziu, Domenico Giani, șeful securității al Vaticanului și garda personală de corp a Papei Francisc, și-a dat demisia din cauza scurgerii unor informații legate de ancheta unui magistrat cu privire la o afacere imobiliară din Londra.

Investigațiile se referă inclusiv la fondurile aflate la dispoziția Papei Francisc.

Vezi și: SURSE Alianță cu 7 partide pentru Viorica Dăncilă: nume sonore negociază cu PSD .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri